Câteodată îmi vine să strig, să arunc, să plâng atât de tare, să răbufnesc...dar totul se rezumă într-o lacrimă rostogolită pe furiș sub fața acoperită de păr, o strângere de degete, o închidere de ochi... Pentru că nu...nu pot, n-am voie mai mult.
Și în privirile minții parcă aș ucide în tăcere, poetic doar, și poate aș adormi, dacă aș ști că atunci nu mă vede nimeni...și aș plânge, și m-aș duce în alte lumi, poate în vremuri cu Ilene Cosânzene și Feți Frumoși, sau...în lumile mele...
Poate, câteodată, simt nevoia să închid ochii și să mă culeg din alte spații, să nu mai cunosc, doar ”să fiu”...
Da. Iubesc. Nu știu...nu știu pe cine, doar așa, câteva fragmente de veșnicie...Dar iubesc.
Și da, îmi iubesc și imaginația mea ”care dă pe afară”, și nebuniile mele, și anormalitățile, și tot ceea ce alții”nu au” pentru că ei”nu au”.
Și poate, uneori, mi-aș deschide și eu ”turbinca lui Ivan” și aș pleca de aici. Dar simt, uneori, că doar trebuie să închid ochii și trec altundeva.
Vreau să plec departe. Și cred că o să încep de aici. Lucrurile mari se încep cu treapta de jos. Dar vreau să plec.
În La Medeleni. Pentru că aia e lumea mea de suflet, na. Am și eu una...
Să știi că și jucăriilor le e frig câteodată.
3 comments:
"Câteodată îmi vine să strig, să arunc, să plâng atât de tare, să răbufnesc...dar totul se rezumă într-o lacrimă rostogolită pe furiș sub fața acoperită de păr, o strângere de degete, o închidere de ochi... "uneori gandurile trebuie sa le infruntam...:*
da, uneori cred ca toti avem nevoie de lumea noastra, de acel altundeva unde sa ne ascundem de toate privirile care ne murdaresc sufletul. e bine sa ai o astfel de lume, fara ea nu ar exista speranta, fericire..
uneori am aceeasi senzatie ca tine, ca iubesc dar nu pe cineva anume, ci iubesc fragmente care-mi raman inca necunoscute..
imi place mult ce-ai scris>:D<
Interesant articol, chiar imi place sa citesc astfel de "randuri" si o sa revin. Inca imi imaginez ceea ce ai scris, o zi placuta
Post a Comment