Probabil, am ajuns la punctul vulnerabil.
Punctul în care simt că din orice cuvânt pe care îl plasticizez, cineva mă descoase, fir cu fir, mă desprinde literă cu literă...
Şi simt că nu mai pot!
Şi da...cred că o să fac o pauză...Poate, mâine mă răzgândesc. Poate nu mă mai răzgândesc niciodată, sau poate că de mâine o să mă duc să iubesc.
Am nevoie să respir şi atât.
Şi totuşi te-am iubit, indiferent că eşti ăla cu zâmbet cretin şi privire idioată, sau altcineva. Dar am şi eu nevoie de o pauză de la...mine, probabil.
"Anii mei tineri au sunat a cântec...dar am trecut pe lângă el cu dragostea de mână, şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear..."
Lorelei.
2 comments:
te inteleg
am simtit si eu asta de multe ori
:) Am aflat iar, de curand, cum e sa respiri si sa nu vrei sa o faci.
Post a Comment