16 October 2010

Desen 18


Mă întreb câteodată
Când aud tocurile strigând mai tare
Pe asfaltul mort
Dacă există vreo tăcere atât de pură
Încât zgomotului
Îi e frică, sau poate nu știe să înoate
În liniștea infinită,
Și să ajungă la celălalt capăt de timp;
Ci doar atât,
Se oprește acolo de unde a plecat
Și, rătăcit în
Clipele care se aud tot mai tare
Se sparge în trei
Și cade, neliniștit, în neant...

M-am întors cam repede.
Trebuia să mai stau.

Lorelei.

Dar, suflete, știi că m-am cam regăsit?

2 comments:

Kriss said...

esti geniala :x te citesc "din umbra" cand am liber de la facultate ;))

ai grija de tine ! >:D< :*

Iulia said...

frumos ca deobicei:):*