Mai ştii? S-a întâmplat acum 100 de ani.

Îţi mai aduci aminte clipele care stăteau între noi?

Ne aşezam la două capete

Diferite,

Dar perfecte, de secundă,
Şi ne întâlneam privirile ca nişte copii

Şi parcă nu ne vedea nimeni,

Timp în care la geam cădeau oceane întregi

Care, poate, mi-ar fi îndoit şi aripile,

Dar nouă nu ne păsa.
Afară erau ploi reci, mult mai reci decât gheaţa,

Deşi era toamnă pe frunze, pe gene de vânt,

Dar la noi în suflet

Înfloreau mai mult trandafirii, decât arămiul,

Şi era vară.

În timpul acela, fie că ne era bine, ori nu,

Călătoream cu gândul spre mări infernale,

Spre plaje infinite, mai vechi decât noi,

Pentru că ne ajungea o privire scurtă

Şi inima zbătea a vară,

Atingeam vacanţa cu vârfurile părului bronzat

Şi sufletul se strângea ca o castană...

Coaptă...

Mai ştii?

-Eu aproape că nu mai ştiu...poate a trecut mai mult de un secol, sau mai puţin de-o săptămână...

Nu...nu mai ştiu...mai am doar în palme jumătăţi nebune de fotografii, jumătăţi de amintiri, de suflete, de aripi.-

Mi-e dor să te aud spunându-mi "te iubesc"...