Absurd.-pentru că așa a fost numit de Tess.-

Și el dormea.

Ea îl privea în oglindă prin fumul de țigară cu gust de mentă. Nu fumase. Dar timpul nu era pierdut.

Poziția lui nefirească, gândurile lui care prindeau aripi, respirația ei prea înceată. Era liniște, și totuși camera era plină de îngeri și de strigăte.

S-a ridicat de pe scaun, a stins țigara dintr-o mișcare fixă, și s-a dus lângă pat. I-a luat capul în brațe, l-a sărutat, a zâmbit...S-a îmbrăcat zgomotos și a părăsit dormitorul cu un strigăt strâmt al ușii care ascunde ceva.

El nu se mișcase, și nu făcuse nimic.

Probabil nici n-avea să mai facă ceva vreodată.

Unde plecase îngerul lui? Ce visa? Ce-și dorea? Ce avea să facă mâine?

Avea să-și plimbe câinele, să iasă în parc, să citească ziarul, să își cumpere ceva.

Acum dormea.

Dormea sau...murea.

A deschis ușa, i-a tăiat aripile și le-a dus la gunoi. Acum putea să plece.

Lorelei.