What about rain...?

Despre tine am vorbit destul.Am spus cat esti de bun,cat de rau,cat de idiot,cat de simpatic,cat de amuzant,cat de insuportabil,cat de frumos,cat de urat...
Despre mine...Si despre mine am vorbit destul.Am spus cat sunt de...ironica,rea,buna,urata,frumoasa,idioata,nesuferita,draguta,simpatica,amuzanta,oribila,visatoare...
Despre Pamant,am vorbit la fel de mult...
Am vorbit de tot.
Dar despre ploaie?
Despre ploaie cine vorbeste?
Hai,sa stam de vorba,sa vorbim de ploaie,sa gandim,sa ne amintim de ea,sa ne amintim de noi...
Stateam in ploaie...Dansam,ne jucam.Cresteam.Invatam.Ne iubeam.Ascultam.Vorbeam sau taceam.Priveam.Si toate astea,sub privirile ploii.Totul,toate,sub ea.
Iti mai aduci aminte ploile de mai?Calde,pline de iubire...Parca ne iubeam mai mult.Visam.Ne ascundeam impreuna in spatele ei,intr-un hotar nestatornic de vreme,intr-un cer intins ca marea pe pamant...
Aplaudam fermecati...Ne indragosteam mai mult cu fiecare strop.
Si stii?
Nu stii.Nu stii nimic.Nu stii nimic de ploaie...Hai,raspunde,ca asa e.Nu stii nimic.Nu te intereseaza.Te-ai gandit vreodata la ploaie?
Eu da.
M-am gandit tot timpul.M-am gandit la multe,in ea,in picaturi de apa.
Ne credem ingeri atunci cand stam in ploaie...Stii?Avem aripi si zburam.Impreuna.Mana-n mana,privindu-ne,razand...Suntem fluturi de apa.
Aminteste-ti cand ploua.Cand ploua peste sufletele noastre,udandu-le...Cand inchideam ochii si visam,asa,uzi...Cand ploua in marginile copacilor,peste blocuri,prin apus,cu caldura si cu frumos.Ploua cu noi.
Te-ai gandit?Iti amintesti totul?Pentru ca eu vorbesc cu tine.Chiar cu tine,cel care citesti acum asta.

Aminteste-ti cand ploua
Peste sufletul tau,
Peste sufletul meu,
Si uitam,asa,prinsi intr-o vraja
Cum e sa plangi,
Cum e sa fii si trist.

Stiam doar sa iubim,
Sa traim in lume,
Sa radem si sa fim
Macar in pret de-o clipa
Fericiti
Cum n-am mai fost vreodata...



Si mai am o intrebare pentru tine:de ce oamenii sunt tristi atunci cand ploua?Pentru ca niciodata n-am gasit raspuns la intrebarea asta...Stii?Eu caut fericirea in fiecare strop de ploaie,iar altii plang in suflet...

E o noapte frumoasa...

E o noapte frumoasa.
E o noapte cu stele,in care noi doi,in patul infrigurat de prea multa singuratate precedenta,privim in intuneric.
E o noapte de basm,in care visele noastre,culese din stele cazatoare,se intalnesc intr-unul singur,aproape perfect.La fel de perfect ca si frunza unui tei.
E o noapte frumoasa.
E o noapte in care noi doi vorbim cu soapte neintelese.Vorbim incet...Soaptele noastre,furate din vorbele unui rau,apasatoare,lungi,sticloase...Parca spunem cuvinte abia silabisite,grele,ca niste pietre slefuite cu dintii...
E o noapte in care parfumul meu se impleteste cu parfumul tau si cu parfumul de vechi al odaii...
E o noapte in care,prin cerul ferestrei,prin cerul oval,atat de negru,atat de departe de noi,se vede luna ca un punct ce desparte ziua de noapte si albul de negru.
E o noapte frumoasa.
E o noapte in care picioarele mele,goale,reci,cu degetele lungi cu unghii inrosite cu o oja aproape terminata,se intalnesc cu ale tale:calde,lungi si groase.
E o noapte in care chiar si mainile noastre,reci,ca scoase abia dintre cuburi cu gheata,se intalnesc sub perne si se strang puternic...
E o noapte in care noi doi ne intalnim.
E o noapte frumoasa,o noapte in care sufletul meu coincide cu sufletul tau,devenind un singur suflet...
E o noapte frumoasa,o noapte instelata si rece.

Leapsa furata de la THEO

Scuze de mii de ori pentru anumite chestii care,din greseala,corespund!

Daca eram o luna,as fi fost mai...
Daca eram zi a saptamanii,as fi fost marti...o marti calduroasa,din vara sau din mai...
Daca eram o parte a zilei,as fi fost amurgul...
Dacă eram un animal marin,as fi fost un coral roz,rosu sau alb...
Dacă eram o direcţie,as fi fost dreapta...
Dacă eram o virtute,as fi fost libertatea...
Dacă eram o personalitate istorică,as fi fost Cleopatra...
Dacă eram o planetă,as fi fost Saturn(fiindca imi plac inelele)...
Dacă eram un lichid,as fi fost zeama de portocale dulci...
Dacă eram o piatră,as fi fost o piatra gasita intr-un minereu de aur...
Dacă eram o pasăre,as fi fost Pasarea Colibri...
Dacă eram o plantă,as fi fost un crin imperial,roz...
Dacă eram un tip de vreme,as fi fost o ploaie de vara,calda,cu soare...
Dacă eram un instrument muzical,as fi fost chitara(scuze Theo,stiu sa cant la chitara si imi place taare mult)...
Dacă eram o emoţie,as fi fost fericirea...
Dacă eram un sunet,as fi fost fasaitul pasilor prin zapada...(si vocea dirigintei,ca-mi place:) )...
Dacă eram un element,as fi fost un element al Pietrei Filosofale(cine nu stie ce e aia sa caute pe wikipedia,desi ma indoiesc)...
Dacă eram un cântec,as fi fost The Weepies-Simple life...
Dacă eram un film, aş fi fost "WALL-E"
Dacă eram o carte, aş fi fost Lorelei,La Medeleni,Ciresarii sau Ulita Copilariei...
Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost Hermione Granger din Harry Potter...
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost o supa-crema de legume sau prajitura cu lamaie...
Dacă eram un oraş, aş fi fost Madrid,Paris sau Moscova...
Dacă eram un gust, aş fi fost gustul ciocolatei Lindt sau Heidi...
Dacă eram o aromă, aş fi fost esenta de lamaie...
Dacă eram o culoare, aş fi fost alb...
Dacă eram un material, aş fi fost panza de-aia faina...
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost "prietenia"...
Dacă eram o parte a corpului,as fi fost ochiul drept...
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost zambetul sincer,sau de bucurie...
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost ROMANA...:X:X
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost Barbie...
Dacă eram o formă, aş fi fost un cerc.(cercul semnifica perfectiunea...de obicei perfectiunea ma caracterizeaza,si cateodata asta devine un defect...)...
Dacă eram un număr, aş fi fost 15 sau 8...
Dacă eram o maşină, aş fi fost una antica,gen "trabant de cea mai buna calitate",de pe timpuuuri...
Dacă eram o haină, aş fi fost o rochita de vara "verde-brotacel",din material confortabil,usor si dragut:preferabil de panza...
Daca eram....Aa!Atat?Abia ma obisnuisem:))

Thank you,Theo:*
Leapsa merge mai departe la cine vrea s-o ia...

Scrisori si un gand inainte de plecarea lui Noiembrie

Groaznic.
Am mai spus odata,atunci cand ma obseda cu adevarat Noiembrie.Bine,inca ma obsedeaza.Am spus ca Noiembrie se tine dupa mine ca un caine flamand dupa o bucata de carne cruda.Chiar asa...30 de zile,m-a obsedat,m-a disperat...Am asteptat sa plece,si parca zilele au trecut atat de greu...
Iata insa,ca are de gand sa plece.Am plans cateva minute bune,dupa ce am aflat asta...Desi am fost obligata sa ma indragostesc de aceasta luna,nici nu mai stiu care au fost motivele,l-am iubit...Nu mi-a fost prieten niciodata pana acum,dar am inteles insa ca merita,si ca are nevoie de un prieten.L-am iubit!L-am iubit chiar foarte mult.
Acum sunt insa trista,stiind ca va pleca,stiind ca va lasa in urma inima mea ranita.Mi-a stat atat de mult langa obraz,i-am simtit fiecare respiratie.Acum,s-a gandit sa plece,insa s-a gandit sa plece fericit.Tot timpul in care a stat aici,sau macar majoritatea,a fost soare,fiindca a avut o prietena care,ma repet,l-a iubit!
Nu stiu ce sa mai cred.As pleca cu el,atat de mult il iubesc...Amintiri nu am ce sa ii dau,decat o scrisoare si-o poza...
Am aflat ca va pleca chiar azi.Pana acum,am dorit sa plece mai repede,dar acum stiu ca o sa plece de aici!Stiu ca nu o sa ma fie!Stiu c-o sa lase iarna si pe mine...
Mi-a lasat o scrisoare...Aceasta m-a durut cel mai tare,poate ca a fost un motiv pentru care sa si plang,pe langa plecarea lui timpurie...

"Pentru o draga prietena,care neasteptat a stiut sa ma faca sa zambesc,

Mi s-au ars paginile.Miros a fum,a tigari...Nu stiu nici ce sa zic,nu stiu daca esti fericita sau trista,nu stiu ce e cu mine.Nu stiu nimic...Atat stiu:stiu ca voi pleca,departe si mult.
Imi pare rau ca plec.Te iubesc cum n-am iubit pe nimeni,si cum n-am crezut ca pot iubi vreodata.Stiu ca ti-ai dorit sa pleci,dar eu,in ciuda tuturor gandurilor tale,te iubesc...Te iubesc pentru ca stiu cum esti,iti iubesc frumusetea,iti iubesc tot ce ai...Nu cred ca stii,dar eu am luat de la tine ceva...Ti-am furat,te rog sa ma ierti,o fotografie care imi placea cel mai mult,si am furat si un strop din parfumul pe care il folosesti,si care sa imi aduca aminte de mirosul fraged al pielii tale...
Iarta-ma ca nu mi-am anuntat plecarea mai demult,am vrut sa ma bucur de ultimele clipe alaturi,si sa ma gandesc,sa incerc sa cred ca astea vor dura o vesnicie...
Ma scurg incet incet intr-o banca de "Lucky tour" in drum spre...nu stiu...oriunde...numai ca nu vreau sa te mai vad,sa ma pot obijnui de pe acum fara tine...
Iarta-ma ca te-am urmarit atat,si ca te-am suparat,si ca prezenta mea a fost uneori(sau poate de fiecare data) stresanta...Nu mi-am imaginat ca se va termina asa...Am vrut doar sa imi acoperi inima cu tine,cu umbrele tale,cu parul tau,cu ochii tai,cu tot ce tu insemni...Am vrut sa mi te fac iubita...Si-am reusit,te iubesc!
Sunt extrem de mandru de tine,pentru ca te vad asa frumoasa,pentru ca ai reusit sa ma intelegi,ceea ce nimeni nu a facut vreodata,pentru ceea ce esti,ce faci,ce gandesti...Sunt mandru de tot ce apartine tie si sufletului tau,de tot ceea ce eu nu am putut sa am niciodata:intelegere...
Chiar nu stiu ce simti...As vrea sa fii fericita,poate ca iti doreai sa plec...Deci,imi pare rau pentru tot ce am facut eu rau...Vreau sa fii fericita,totusi,ca vei stii ca m-ai facut fericit!
Iti multumesc din toata inima:sunt ceva nou!nu stiu ce...ceva!ceva ce ai creeat tu,ceva ce m-ai ajutat sa devin...
Doamne,voi pleca mult timp de acum in colo...Ma intreb ce se va intampla cu tine,cum vei arata peste un an,cat vei fi de mare,cat de frumoasa...
In viata mea nu am vazut ceva ca tine,o persoana atat de minunata...Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a facut sa ajung aici,langa tine,unde pot gasi orice...
Te voi iubi mereu,si ma voi uita la tine,in acea fotografie de care inca o data te rog sa ma ierti ca am furat-o...Anul viitor poate vei accepta sa imi fii mireasa.Chiar eu iti voi coase rochia...
Te iubesc vesnic,multumesc pentru tot...
Al tau prieten,Noiembrie...

P.S.: Am rugat Luna sa aiba grija de tine,si mi-a promis ca va avea..."

Inca plang,si nu imi vine sa cred ca va pleca!Nu pot,nu vreau,vreau sa cred ca aceasta clipa o sa fie eterna...Nu pot sa cred ca el crede asta...Doamne,ce-am facut?De ce trebuie sa plece?DE CE?Macar a luat o poza...atat...
I-am scris si eu ceva...

"Dragul meu mult iubit,Noembrie,

Ma simt ca un bulgare de sare undeva,in mijlocul marii,topindu-ma incet-incet...Simt o tristete inimaginabila pe care,cei din jur care nu au simtit-o niciodata,nu au cum sa ma inteleaga...Ma simt sfasiata din cap pana in picioare,imi tremura mainile dureros...
Daca as putea sa te opresc,te-as opri,chiar daca asta ar insemna sa imi las viata in mainile tale,dar nu pot!Nu te gasesc,si mai e atat de putin timp...Te rog cu disperare sa ramai...
Poate te-am facut fericit,sper asta din toata inima...Da...imi pare de 1000 de ori rau ca am vrut sa pleci mai repede,dar acum,cand vine timpul,nu vreau altceva decat sa ramai...Ma simt cumplit,ciudat,ma simt vinovata de plecarea ta...
Iti multumesc insa ca si tu,la randul tau,m-ai facut sa te inteleg,si sa reusesc sa imi dau seama ca esti mult mai bun,si esti frumos,si esti sensibil...M-ai facut sa te aseman cu o floare de crin,ca stii ca mie imi plac florile de crin...
Dar totusi,nu vreau sa pleci!Nu poti sa pleci asa,doar cu o poza si un strop de parfum...Vreau sa pleci cu mine,sau sa ramai aici,vreau sa ne incalzim amandoi intr-o patura,la focul semineului,citind carti sau pur si simplu,stand...
Ia-ma si arde-ma cu tine...
Nu stiu,fa-mi ce vrei,dar numai nu pleca!
Nu pot suporta gandul ca pleci,nu pot suporta,nu pot auzi,ma sufoc in aerul care incepe sa se schimbe tot mai mult,cu fiecare clipa...
Ma bucur insa ca ai reusit sa iei ceva de la mine,fara sa imi dau seama...Nu prea se intampla asta cu cineva...
Tu esti special.Esti unic.Esti un prieten desavarsit.Esti jumatatea mea,desi nu am crezut niciodata ca o parte din toamna va reusi sa ma apropie asa de mult de el.Esti ceva fericit,cum ai spus,si ma bucur ca ceea ce a provocat fericirea ta sunt eu...
Nu mai am cuvinte.Mi-e frica...Te rog sa ai grija de tine acolo,unde te duci tu,caci banuiesc faptul ca nu exista nicio cale de a ramane impreuna...Plang.Dar plang de fericire...Plang caci...TE IUBESC!
Cu siguranta ca imi doresc sa iti fiu mireasa.Te voi astepta sa vii devreme,ca sa avem timp de pregatiri.Va fi o nunta mare!!!
Totusi,gandul plecarii tale ma intristeaza,ma ofileste...Ai multa grija de tine,te rog,si nu ma uita,oriunde vei fi tu,cu promisiunea ca si eu te voi avea in gand mereu...
Cu multa dragoste,
A ta,Lorelei...
P.S.:Tristetea mea ma ofileste ca pe o floare,dar te iubesc,si asta imi da putere..."

Te simt...

Te simt...
In fiecare piatra
In fiecare frunza
A fiecarui copac

Te simt...
In fiecare rau ce trece
In fiecare mare
In fiecare lacrima a ploii

Te simt...
In fiecare vant
In fiecare atingere a inimii
In fiecare rasuflare...

Te simt...
In cuvinte,
Pe care nu le-am spus niciodata,
Te simt in fiecare secunda...


Te simt...
Cum misti in intuneric
Cum razi,cum plangi
Te simt chiar daca tu
Esti departe...

Te simt...
Si cand esti trista
Sau cand esti fericita,
Cand iubesti

Te simt
In orice gand al meu
In orice miscare a mea
In orice teama...

Te simt oriunde,
Oricand,oricum
Te simt tot timpul
Dorind sa fii aici,
Cu mine,langa mine...

I feel you...


Schiller - I Feel You
Asculta mai multe audio Muzica

Am ramas....De ce?

Si eu am plans.Am plans cand pentru prima oara am simtit ca ceva se rupe din mine,odata cu plecarea atat de timpurie a Verii.Trupul si sufletul meu s-au stins din inceputul unui mare cantec.Am ramas inchisa,intr-o toamna saraca,care m-a privit cu superioritate.I-am slujit infirma,am sperat totusi intr-o intoarcere a Verii,m-am temut de strigatul Toamnei si am plans.Atunci,pentru prima data,m-am simtit abandonata.
M-am simtit nespus de singura.
M-am simtit singura pentru ca mi-am pierdut cel mai de pret prieten.Am pierdut vara.Mi-a furat inima,odata cu plecarea ei.Mi-a furat si o parte din suflet.Am asteptat,am asteptat cu multa durere sa se intoarca,sa ma ia cu ea in neant...
Am avut o cumplita lovire cand a plecat.Ba mai mult,am inceput sa sufar necontrolat.N-am mai zambit,mi-a fost dor,dar un dor cum n-am mai avut niciodata...
M-am simtit,pentru prima data in viata mea,singura.M-am simtit schilodita de plecarea ei infantila,fara sa isi ia "ramas bun!"...M-am simtit stingherita cumva...Am avut,pentru ultimele clipe din viata,ganduri puerile...Vara mi-a furat copilarie,fara sa ii pese ca o voi pierde pentru totdeauna...
Pamantul ei mi-a lasat insa amintiri.
Dar Toamna s-a razbunat.N-am iubit-o niciodata,decat acum,obligata fiind sa iubesc luna aceasta.Ma obsedeaza...
As trai,intr-o dorinta incrancenata,intr-un fluture de noapte.Dar Toamna mi-i i-a luat,si am incercat in neputinta sa ii iau inapoi,dar i-a omorat nemiloasa.
Am incercat sa ma agat de haina Verii,dar ea a plecat.M-a lasat pribeaga prin noiembrie.

Ucide-ma cu tine!

M-am simtit intr-un final
Infirma
In tine...
Mi-a fost greu sa accept
Zambetul tau infantil
Gandurile puerile
Pe care le aveam
Cand,intr-o ploaie
Ne jucam
Dansam fermecate
Ca-n basme...

M-am simtit ciudat
Cuprinsa intre stele
Ale unei toamne reci
Tarzii
Cand tu
Cu speranta
Mi-ai sarit in brate
Ca imi esti aproape
Si ca esti aici
Cu mine
Amandoua intrebandu-ne "de ce?"

Te-am rugat
"-Ucide-ma,
Dar numai ia-ma cu tine
Loveste-ma cu cristale amare
Dar numai lasa-ma sa te privesc
Sa ma satur de tine
Si apoi,
Sa te doresc din nou
Si sa imi fie iar dor
Din nou
De tine..."

Atat iti cer
Ucide-ma
Cu privirea ta rece
Ca un cutit
Cu lama de gheata
Taioasa,si albita de groaza
Si loveste-ma
Cu vorbele tale.
Dar te rog...
Lasa-ma doar
Sa te privesc...

Ucide-ma cu tine!

Cu dedicatie pentru cineva special...

No rime,no sense...Just my...my?

In ceas de seara,
Ii curg unui nor
Lacrimi de inger.

Simt miros de ceara.
Alunec in zbor
Pe aripi de ger
Frante de lacrimi
Uscate in senin.

Vorbesc.
Starui in fata timpului.
Tac.
Ma cuprinde spaima,
In tine,
in mine,in noi...
Adulmec faima
Lui Noiembrie.

Stiu.
Nebuneste il iubesc.
Iubesc.
Dragostea-mi mare
Deschisa ca o floare
Si inghetata
De vreme
Rasare din mare
La fiecare
Roua...

Mai ales
Te iubesc
Iubesc
Cu patima si franturi de versuri
Instelate,incrancenate in cerneala
Cu scris induplecat in fata hartiei.
Iubesc cu fala
Fiecare frunza
Care
moare...

Nu am rima
Nici catrene
Nici masura
Am altceva in schimb
Ceva ce n-are nimeni
Am in suflet
Poezia
Si in inima
Felia
De dragoste
Si pacoste
A lui Noiembrie...

Il iubesc cu mila si cu groaza...

Noiembrie mi-e prieten de cateva zile.M-am obijnuit cu aceasta prietenie rece,desi mi-a fost greu la inceput,foarte greu.
Noiembrie m-a obligat sa ii raman fidela.M-a alergat prin vant,prin iarba,prin nori,prin cer,prin foc...M-a alergat peste tot.M-a prins,m-a legat strans de aripile lui negre,ascutite.Apoi i-am promis ca ii voi fi prietena si mi-a dat drumul.
M-a strans cumplit de maini.Mi-a lasat cicatrici adanci,pe care primavara nu va reusi sa mi le vindece,iarna mi le va adanci tot mai mult.
Dar am aflat totusi multe lucruri de la Noiembrie.De exemplu,am aflat ca el plange din cauza unei iubiri imposibile.Iubirea lui de Mai...
Am aflat ca m-a dorit dintotdeauna.Ca m-a cautat,dar ascunzisul meu i-a fost imposibil de gasit,si ca l-a durut foarte tare cand am plecat fara sa-l ascult macar o clipa.
Acum imi pare rau ca l-am lasat.
Imi pare rau ca nu am fost a lui de la inceput.Mi-a promis multe.Mi-a promis ca ii voi deveni mireasa.Ca invitatii mei vor fi picurii de ploaie.Cantaret,vantul.Preot,copacul meu.
Doamne!Mi-e insa frica.Mi-e frica de minciuni.El va pleca intr-o zi.
Noiembrie.Noiembrie.Noiembrie.Numele mi-e sfant.Se tine dupa mine ca un caine flamand,dupa o bucata de carne cruda.Imi sta pe buze in fiecare zi,in fiecare clipa,in fiecare noapte.Ma urmareste.Mi-e teama.
Cu fiecare clipa care trece,imi doresc sa ma pot ascunde in spatele unor ganduri,ca Noiembrie sa nu ma poata vedea niciodata...Totusi,mi-e mila.Mi-e mila mare de el,sa-l las in tristetea lui,dar mi-e frica sa nu ma fure in intuneric.
Astazi a fost bolnav.I-a trecut insa dupa ce l-am vizitat,mi s-a parut tare ciudat dar in sfarfit.Mi-a vorbit iar.Iar m-a vrut mireasa.Iar m-a iubit...Iar mi-a fost mila...
Am incercat sa ii explic ca nu se poate,ca el va pleca.Dar nu a mers.
Noiembrie ma lasa pribeaga prin el insusi.
Unde este vara?

Doar nu respira.

Tu taci.Tacerea ta doare.Rau.
Luminile orasului se vor stinge,cu prima ta suflare.Vrei sa ramanem amandoi in intuneric?Atunci nu respira.Nu muri.Stai aici,doar nu respira.Daca vei face asta,te voi vedea intr-un ochi stins.Mainile noastre reci se vor atinge,dar nu te voi vedea.Nu-ti voi mai vedea ochii umezi,buzele inflacarate.Nu-ti voi mai vedea tot chipul,incadrat de niste plete lungi,de culoarea castanei.
Ma voi stinge eu.Ma voi stinge.Tu nu vei vedea.
Deci,nu respira.
Altfel,gandurile mele vor muri intr-un univers intunecat.Nu voi mai vorbi niciodata,cu nimeni.Voi spera intr-o lumina,care va veni tarziu.Prea tarziu s-o pot vedea.
Nu respira.
Ramai asa,doar cu mine.Sa te vad.Sa-ti pot citi romane de dragoste.Sa iti pot canta,privindu-te in ochii ce-ti joaca in lacrimi.
Incearca sa pastrezi o zi,intre luminile felinarelor si farurile de masina.Incearca sa pastrezi o lacrima a mea,s-o vezi mereu.Sa-mi vezi chipul,asa cum te vad eu.
Te rog,ramai asa.Dar nu muri.Iti voi face inima sa bata,cu pulsatia mea.Te iubesc atat de mult.Uite,ia-mi inima cand o sa inceteze a ta sa mai bata,dar nu respira.
Vreau sa te privesc indelung,pe tine.Vreau sa iti bat eu inima,dar tu sa nu rasuflii nici macar o data.Lasa lumina sa iti franga inima,lasa lumina sa iti cutreiere sufletul,ca fulgerul cerul...
Nu!
Nu rasufla deloc.Asteapta.Asteapta sa iti spun ca te iubesc,ca te iubesc la nebunie,te iubesc cu ras,te iubesc cu plans,te iubesc acum...
Ma cutremura gandul mortii tale,ca va trebui sa-mi dau inima,sa nu te mai iubesc...
Dar vreau sa te privesc continuu.Vreau sa te privesc pana cand o sa mor.

Nu respira!Nu iti fie frica de mine.O sa iti dau inima mea!

Intr-o noapte,convorbire cu sufletul

Intamplator s-a petrecut asta...Cititi si voi...
Eu am inceput discutia.

-Vreau sa ma fac chirurg.
Da.
Nu,pe bune...
Chiar vreau sa ma fac chirurg.
-De ce?
-Nici eu nu stiu.
-De ce nu te faci...avocat?
-...
-Las-o balta.
Ce e cu chirurgia?
-De suflete.
-Cum adica?
-Uite asa...De suflete.Chirurg de suflete.
-Unde?
-In cabinetul propriu.
-Din...?
-Cum "din...!?"
-Din ce oras...
-Oklahoma!Acum si cu tine...Nu stiu...Poate in California,ca imi place...Aici in Romania,prin Bucuresti..Eu stiu?
-Mda...
-...

A urmat un moment de tacere.

-Nu spui nimic?(sufletul).
-Nu.Ma gandeam.
-La ce?
-Nu stiu.La ce imi trece prin minte.
-La chirurgie?
-Nu.La altceva.
-?
-...
-La CEEE?
-La un banc.
-...Doamne!
-Asa ziceam si eu de fiecare data.
-Acum nu mai zici?
-Ba da.Cateodata...
-Eu de cele mai multe ori zic atunci cand sunt constipat.
-?CE?...!...Ce zici?
-Asta.
-Ca esti constipat?
-Da...NUU!...Doamne!
-A.

Alte momente de tacere.

-Hai sa dormim.(sufletul)
-Nu.N-am chef de somn acum.Ma tot gandesc.
-La ce?
-Nu stiu!Ma gandesc si eu asa...
-Va sa zica ai pe vre'unul...
-Eh...Da...am!Pe bune...
-Cati?
-Nu stiu.Nu i-am numarat.Cand o sa ma uit in oglinda o sa iti spun.
-Cum adica?Ce legatura are oglinda?
-Pai cum sa-ti spun daca nu ma uit in oglinda?
-Ce sa imi spui?
-Cati am...Multi.O sa numar cand voi fi in fata oglinzii.
-Ce,ma?
-COSURILE MA!Nu de asta ma intrebai?
-Nu.
-Bine.
-Noapte buna.
-Dormi?
-Nu.Tu?
-Nu...
-O sa dorm.
-Cand?
-Cand o sa taci.

-Dormi?(eu)
-Horc!

Vreau convorbiri cu sufletele si de la "Lolrelai" si "22minutes","Ina" si care mai vreti...Hai!Sa vad...
-Pareri?(Eu)
-Acum...(sufletul)

Leapsa

Pe care am luat-o de la "22minutes!"...merci...si ea a dat-o"cui i se nazare"

prima amintire:de la mare,cu siguranta.
prima poza in afara de cea de la botez:nu am poza de la botez.prima poza o am de cand aveam...3 luni
prima jucarie:nu a fost una singura.dar extrem de mult mi-a placut un raton rosu caruia ii rodeam ochii cu disperare
prima carte citita:de povesti,cred ca Fratii Grimm
primul film vazut:habar nu am...ma uitam la reclame...
prima bicicleta:cu roti ajutatoare si albastra;
primul cucui:nu stiu...
primul lucru gasit:o jucarie prin casa...
primul lucru inapoiat:tot jucarii...
primul dinte pierdut:din fata
primul contact cu animalele
:gaini
primul caine:primul pe care mi-l amintesc e Peggie...de curte...primul de casa este Alfie...inca este...
prima poveste:una frumoasa...
primul lucru pe care l-am zis cand am venit la scoala in prima zi:"sunt mare!"
primul sarut:in clasa a 2a...ce prostie!
prima poveste:cu zane...de-asta cu anotimpurile...

O dau si eu mai departe,cui i se nazare...

Visele-mi energice...

Caut in noapte
Flori de cires
Visele-mi energice
De dor si martie...
Aprilie...
Mai...

Ma adorm.

Vestesc pe dealuri
Iubirea mea de vara.
Visele-mi energice
De libertate si gandurile...
Ideile...
Zborurile...

Ma farmeca.

Ma indurerez mai mult
In nostalgia toamnei
Visele-mi energice
De viata si de zare...
Cer...
Zori...

Ma intristeaza.

Ma ning in fluturi
In fiecare iarna
Visele-mi energice
Decembrie si frig...
Gheata...
Pustiu...

Ma infioara.

Romania,tara tuturor posibilitatilor:))

Ce mai?De acum,sa privesti la masa vecina prin bucle de fum e ceva obisnuit.Sa te imbraci 3 zile la rand cu aceleasi haine,idem.Sa puti cu nesimtire a transpiratie(cand,Slava Domnului,cat de sarac ai fi,Raul Targului tot are apa si un sapun,macar de casa gasesti pe toate drumurile) e ,pentru unii,ceva la fel de obisnuit.Doamne!!Secolul XXI....rectific,poate secolul e gresit,ca saracii oameni nici acum nu au evoluat destul...
Ooof...stai la o masa,la o cofetarie si te gandesti sa-ti iei mai repede prajitura si sa fugi,ca ala' de langa tine,saracu'miroase "imbietor" a tigari si a transpiratie.Da,da...chiar asa...m-am ingrozit...
Si cele care stateau cu mine la masa,la fel...Doamne,chiar in lumea asta nu mai exista bun simt?Ca doar am vrut si eu sa mananc o prajitura,si hop-top si aia' nedoritii...Nu credeam ca inca "se mai este"si asa persoane.Ingrozitor...
Dar nici nu stiu de ce ma mir...ca doar Romania e tara tuturor posibilitatilor...

Amurg si ploaie...

Soarele incendia ieri padurea
Printre crengi.
Corbi isterici alergau spre cer
Prin zi.
Nici nu stiau unde mergeau,
Unde fugeau...
Norii se infumurau
Deodata
Si se spargeau
In durerea unei furtuni.
Si se izbeau de frunze
Lacrimi albe
Usor sarate,pure,ca minuni
Cu gene dalbe
Imbracate in tristete.
Petalele se rasuceau in vant
De vara
Calator prin lumea-albastra
Dulce,ca un cub de zahar brun
Unic fenomen al inserarii
-ploua-
Soarele plange cu roua
Si cade in mare
Stingandu-se in linistea mare
A noptii...

Multe

Iubesc...persoanele cele mai dragi,romana,cartile si muzica.
Ador...sa privesc stelele pe cer din noptile de vara si sa caut constelatii.
Imi place sa scriu...orice poate fi scris.
Cele mai bune parfumuri...vin din flori.
O carte buna...La Medeleni.
O muzica buna...clasica-Tchaicovski.
Un scriitor bun...Nichita Stanescu.
Un autor bun...I.Teodoreanu.
Un prieten bun...ma ajuta mereu.
O sora buna/Un frate bun...glumeste cu mine.
Un parinte bun...imi cumpara carti in prostie:D
Cel mai frumos inel...roz cu o forma geometrica.
Tara in care ai calatori din Europa...Italia-Venetia.
O capitala in care ai vrea sa ajungi...Moscova.
Un stat din America unde ai vrea sa locuiesti...California.
Un continent pentru o calatorie lunga...Australia.
Cel mai bun acotor roman...nu imi vine in minte...
Cea mai buna actrita romanca...nici...
Cei mai buni actori americani...Pai sunt muulti.
O actrita frumoasa...Jeniffer Love Hewitt,fetele din H2O...
Un actor frumos...Brad Pitt.
Cea mai frumoasa culoare...ROOOZ...:X:P


Dau mai departe lui Ashley,Flaviei Si lu' Raluuu'

Imaginea ta din copilarie

Asta e pentru cineva care sper sa isi aminteasca de mine asa cum eram eu...

Se inaltau pe cer zmeie colorate.Soarele batea cu razele lui prin ferestre.Timpul se scurgea in galeti bleu-marin de umbre stinse.Printre rafturi straine se asternuse de mult timp fire de nisip albicios.In odaie mirosea a praf adormit.Peste palaria veche s-a asternut praful ca un fel de batranete...
Venise vara,era pace,era vacanta.Pe fetele copiilor se asternuse veselia de putin timp.
Pe la geamuri curgeau zilele ca vantul si picura prin tocul usii cu caldura torida.
Cartile au obosit in bibloteca.Papusile,de mult neatinse,inca stau acolo,in rafturi...Dar tot zambesc.Nici nu mai stiu daca prin ochii jucariilor se vede copilaria sau doar culoarea lor albastra...
Cheia din usa abia s-a rasucit.Am ajuns si eu acasa.In camera mea era liniste.Nimeni nu mai intrase acolo de mult,mult timp.Se revarsau in glastre doar fire de praf,si nu flori parfumate ca altadata.
Deodata parca eram alta.Examenele au trecut si camera tocmai mi-a amintit de copilarie.Parca vad un chip incadrat de plete blonde-maronii si putin ondulate sub care se ascundeau sprancene mici si blonde care protejau niste ochi mari,inveliti in sticla maronie...
Nasul,micut si rosu in varf era marginit de doua petale de trandafiri roz-obrajii peste care se asternea zambetul buzelor calde,fara creste de pieptan.
Sub fata luminata de razele gingase ale soarelui statea un gat colorat si atat-restul era acoperit de o patura noua si moale,de un rosu-aprins...
Asa era copilul de odata.Asa eram eu...Iti amntesti?
Pentru o clipa,ceva mi-a oprit privirea in susul oglinzii.Candva abia ajungeam sa-mi vad gatul,caci eram mica,mica de tot....Am vazut atunci aceleasi trasaturi,doar ca acum le priveam altfel:mai mari si mai bine determinate.Am crescut...
In spatele meu se plimba o lacrima de copil.Nu-mi pasa.Am lasat-o sa cada unde vrea ea:pe carti,pe jucarii,pe pat sau pe covor,numai pe oglinda mea sa nu cada,sa ma lase asa,sa vad ceva ce imi aminteste de mine.
M-am privit indelung timp.Atat de mult cat sa-mi dau seama despre toate lucrurile din copilarie.Sau poate m-am inselat.Poate m-am privit doar o clipa si nu am vazut nimic.Am plecat din fata oglinzii si n-am mai intors capul nici cat sa ma vad o clipa.Eram prea mare,deja coditele impletite seara-de-seara nu mai erau deloc...
Astazi nu a fost apus.Mai tii minte?S-a intamplat atunci cand eram copii.Te strangeam de mana.Mai stii ca-ti spuneam ca mi-e frica sa nu fiu inghitita de intunericul noptii?Radeai...Dintr-o data ziua a dat toata lumina sa cuiva strain...Si s-a intunecat dintr-o data.
Patul era gol si rece.Cand ai dormit prima oara la mine ti se parea frumos,caci ploua,si pe geamul meu se vedea perfect cum lacrimile cerului udau padurea toropita de caldura.Luna tacea,ma privea pe mine si ma infiora mai tare cu ochii ei care ma tintuiau drept,printr-o raza.Tu zambeai,iar mie mi-era frica de intuneric...Iti mai aduci aminte ca te-am rugat sa stai cu mine in pat si sa ma tii de mana,dar tu mi-ai zis ca nu se va intampla nimic,si te-ai culcat?Tot in acea noapte am visat urat.Acum mi-aduc aminte si zambesc,eram copii hoinari prin pribegia gandurilor curate...
Dimineata am mancat paine cu gem si am baut ceai.Ti-a placut mult.Parca te vad murdara de dulceata pe nas,zambind etern...Apoi am iesit afara si te-am dus prin padure,caci asa ai vrut.Eram saraca si aveam pantalonii rupti in genunchi,verzi si patati de polen ici-colo...Tu aveai haine curate.Atunci ti-ai rupt pantalonii albi.Eu am plans si mi-i-ai dat mie,i-am cusut si i-am purtat cand am venit cu tine la oras.Mai stii cand mi-ai dat si-o fusta?
Acum imi amintesc ce mult ne imprietenisem din prima clipa.Toata vara veneai cu mine si atat de mult iti placea sa ne plimbam pe deal noi doua,si sa ne udam gleznele in rau.
Curand nu imi mai era frica de intuneric.Iti impleteam cu grija parul in fiecare seara si apoi mi-l legai si mie si ne culcam.Stelele,hotar de visuri ma strangeau in brate mereu.
Iarna nu veneai niciodata caci era foarte frig la mine.Odata am venit la oras.Pentru prima oara cand am dormit iarna la tine.Era atat de cald incat atunci cand m-am intors acasa am simtit ca-mi trebuie caciula in pat.
Dar acum ma mai stii?Eu nu te-am mai vazut demult,dar mi-as dori sa dormi cu mine la tara asa cum faceai odata si sa mancam alune...

Camera e inca goala,noaptea domneste si pustiul.Luna m-a tinut minte si ma priveste iar.Stelele vegheaza inca deasupra mea,si poza ta zambeste de pe noptiera...Te astept...

Trece timpul,eu raman in urma....

Si totusi...
Ma intreb daca timpul trece doar asa,in graba,sa-mi usuce lacrimile reci,sa ma inunde,sa spulbere totul,tot ce-i mai frumos...Si ma intreb daca eu,cu picioarele ranite in urma spintecarii agere a vantului,mai pot sa merg in continuare spre viitor,sa plang alaturi de timp,sa traiesc,sa rad,sa ma rusinez si sa ma apropii de lumile rele...Pentru ca,atunci cand priveam cu spaima spre treapta urmatoare,nu-mi pasa unde ajung,ci doar daca mai sus se mai gaseste o alta treapta,dar nu ma gandeam niciodata ce va fi acolo,sus.Poate ca,in inima mea de copil,aveam o urma de speranta care era mai puternica decat mine si care,in lungul drum al sau,spinteca orice raza de indoiala,orice piatra ce impiedica drumul meu...
Si as vrea acum sa plang cu lacrimi adunate doar din tristetea mea de om vesel,din spaima,din tot ce as putea gasi,doar sa plang!
Ma inunda o tacere desavarsita,coplesitoare,care se duce,poate,cu primul sunet,cu prima abatere din drumul spre singuratate.Dar sunetul nu iese,nu se desprinde de pe buzele mele care se deschid fara speranta,degeaba,sa-mi alunge stingherul suflet gol...
Parca fara control plec spre o lume noua,pustie,atat de singuratica si grea.Ma rostogolesc de-a lungul unei pante udate de tristete,de amar si nu reusesc sa ma opresc si pana jos mai sunt miliarde de ani traiti doar cu spaima unui sfarsit fara inceput.
In invalmaseala oraselor ma simt pierduta-n lume.Trec pe langa mine suvoaie nesfarsite de oameni,nu se termina niciodata,ma innebunesc...Poate ca ,la orice trecere de la un pas la altul exista un hotar de sute de ani,si spre un alt pas dureaza alte sute de ani...Si mi se pare o vesnicie sa astept caci ar trebui doar sa stau si sa plang in tacere,neauzit,fara lacrimi,sa astept un alt inceput al carui sfarsite departe,pierdut in ani lumina...
Sau totusi,poate ca ma insel.Poate ca la orice pas exista un hotar doar de o clipa,ca oricarui inceput sfarsitul este doar la pret de o clipa care se uita repede,ramane in urma ca si copilaria in viata unui om...
Si tot asa,pret de cativa ani sau doar de o clipa,timpul se scurge in cascade si eu raman in urma acolo,undeva,pe fundul unui ocean,printre aceleasi clipe neuitate,pierdute si ravasite in sirul amintirilor....

2 feluri de fericire...

"Intr-un fel,viata ta a avut sens daca,in sirul nesfarsit de momente banale,triste, rusinoase,ticaloase,mizerabile,plicticoase din care orice viata este compusa,s-a aprins,totusi,de cateva ori sau doar o singura data,scanteia cutremuratoare a fericirii..."
Fericirea este,prin definitie,un sentiment.Omul o intelege doar prin a avea tot ce-si doreste:un loc de munca linistit,o casa intr-un loc deosebit de placut, familie, copii, alte mici placeri ale vietii...
Fericirea consta in a-ti deschide larg ochii,in a privi spre orizont,a intelege,a sti,a descoperi...Ea se regaseste in surasul diminetilor de vara,intr-o galeata ce cer albastru senin,intr-un zambet,intr-o privire ce cutreiera in graba sirul nesfarsit al vietii...
Gasim in vise fericirea dar de cele mai multe ori doar ni se pare ca o gasim.Dar ea nu e cea pe care o stim,nu sta doar in a capata dorinte fara sens.
Asta e fricirea.Aceeasi.Intr-un fel,daca esti fericit sau nu,e tot una.Dar totusi,se mai gaseste cateodata,in cate-o viata,o fericire cutremuratoare,care sa invaluie in mister viata,ca nu se ste ce s-a intamplat.Cine a simtit aceasta fericire?

Noi,care suntem ingrozitor de mari//Simtim cateodata ca ne lipsesc jucariile...

Inca se mai zaresc pe asfaltul umed urmele tocurilor pecetluite sub caldura torida.Nu ma mai simt de multa vreme un copil in toata regula,intr-adevar,m-am schimbat,dar tot imi place sa merg desculta prin ploaia calda,sa-mi las obrajii biciuiti de picaturile repezi.Ropotul lor imi strecoara in suflet un nemarginit sentiment de eliberare.Dispar dintr-o data suvoaiele nesfarsite de oameni ce se scurg toropiti de zapusala,spatiul pare ca se dilata,iar strazile se pierd in infinit...
In ultimul timp m-am ascuns in randurile romanelor,n-am mai avut timp de mine si oarecum m-am ascuns ca toti ceilalti undeva,in umbra,de unde copilaria sa se rataceasca iar noi sa trecem cu rasuflarea taiata pragul spre adolescenta,spre maturitate...
Facem lucruri prin care ne indepartam de obiceiurile zilnice.Incepem sa traversam cu gandul puntea tineretii,sa gandim matur spre puncte fixe si sa ne fixam in pustiu cautand drumul spre viitor.
Noi,cei igrozitor de mari,spargem cu cuvintele geamurile care altadata ne tineau departe de maturitate.Dam replici,le aruncam la intamplare si uitam de visele noastre,crezand ca suntem savanti,ca putem sa facem orice doar daca suntem mai atenti,mult mai atenti cu cheile viitorului nostru pe care le tineam in maini,jucandu-ne cu ele...
Noi,cei ingrozitor de mari,punem cu fiecare secunda care trece inca o margea pe
bratara ,alunecand usor pe firul subtire ala atei numite "copilarie" care curand se va umple,inchizandu-se pe mana vietii.
Uitam cateodata de noi.bazandu-ne pe stiinta.Ne cad uneori fire de par pe care le strangem in pumni si le aruncam,uitand c-au existat,uitand cand au picat...Facem la fel cu zilele care se scurg,ducand cu ele pasul aplecat catre un alt prag unde vom pierde fiecare amintire ce e inlocuita cu stiinta.
Dimineata ne trezim devreme fiindca avem de studiat.Seara ne culcam tarziu,fiindca am avut de studiat,dar niciodata nu privim spre raftul acela,acela cu jucarii pe care s-a asternut praful.
Tot noi,cei ingrozitor de mari,simtim cateodata ca ne lipsesc jucariile.Simtim nevoia de a strange la piept ursuletul acela,acela pe care s-a asternut praful fiindca am uitat de el...
E greu de crezut ca noi,cei ingrozitor de mari,dorim sa avem langa noi,noaptea,un ursulet fiindca visam urat.
Luam uneori jucariile si pret de putin timp le strangem in brate si plangem in suflet neauzit,fara lacrimi,ca am irosit copilaria fara sa ne bucuram de ea.
Noi,cei ingrozitor de mari,suntem preocupati de viata de viitor,uitand de copilarie...Insa tot noi,cei ingrozitor de mari,simtim cateodata ca ne lipsesc jucariile...

Sub semnul dorului

O provocare,un univers nelinistitor,greu de semnificatii ce invita la meditatie.Gandire si traire,vraja a nepatrunsului ascuns,dorul se regaseste pe deplin in tot ceea ce inseamna romanesc.
Pentru poet,dorul este o rascolire a sufletului,un tumult,un zbucium, melancolie, iubire, speranta, toate acestea contopite intr-un cuvant intraductibil.
Un sentiment ce sta de veghe asupra sufletului,ce uneori nu este aratat.Este tainic si alteori de nepatruns,fiindca sta la poarta gandurilor inca vii.E incuiat pe dinauntrul sufletului si mai iese greu.
Si nu-i lumina.Se ascunde in ceata si nu mai iese decat atunci cand se sperie de persoana pe care o cauta,o urmareste.
Se intruchipeaza in sentimente si rascoleste vosele.E sincer si e dur,e ascuns,e nedescoperit.
Si uneori mai pleaca si se intoarce iar,incuindu-se la aceste ferestre ale sufletului.
Captureaza visele,gandurile si este inexplicabil.Alteori zboara sa imprejmuiasca alte vieti cu un gard de idei,fara poarta.Se simte captiv si de aceea conduce gandurile spre colindarea tinuturilor zi de zi,alungand aureola dragostei si inlocuind-o cu acea dorinta arzatoare.
Confera vietii zbucium si zameste bland,adanc melancolic.Iubeste in tacere si plange neauzit,fara lacrimi.Chiar cu trecerea timpului ramane neschimbat.
Dorul inca se mai manifesta ca un copil.Lasa in mintea frageda cicatrici peste care primaverile nu pot inflori sentimente puternice si iernile le ingheata.
Dorul atinge cu degetele albastrul cerului,portile viitorului si hotarele ironiei si,fara sa-si dea seama,calauzeste sufletul spre labirintul de dincolo de pragul rasuflarii.
Dorul ar dori sa patineze pe luciul vietii.Intra in randurile lumii si trece neobservat.Realizeaza din vieti o comedie moderna,un balet mecanic caruia nici timpul,nici vremea de afara nu-i poate inchide cortina,lasand sala gandurilor in tacere.
Ii place noaptea fiindca e tacere.Dorul rastoarna muntii,opreste marile,oceanele.Se hraneste cu amintiri si iluzii si traieste din ele.Are in gazda sufletele fragede,influentabile.
Faptele dorului se inghesuie una langa alta la lumina amintirii pe care incearca s-o schimbe.
Oamenii nu-i inteleg gesturile dar nu-l justifica decat prin dorinta de a veghea la binele si la fericirea lor.El nu se schimba dupa zilele calduroase sau cele ploioase.Nu-si schimba hainele sau sufletul.Ramane asa,avand ceva din puterea si frumusetea zeilor antici.
Departarea de sufletul curat,in alt spatiu si timp,de obicei,in instraineaza.El si-a biciuit sufletul pentru a nu da dreptul cuiva sa-i zambeasca vreodata cu subinteles.
Prin unele fapte se lasa descoperit si este obligat sa lase sufletul in mainile altuia,pierzandu-se trist in infinit,dar stiind un drum spre un alt suflet gol pe care sa-l domneasca sub un clar de luna,linistindu-se dupa tumultul eliberarii unei vieti in pamantul pustiu,parca inghetat.
Dorul crede ca,daca oamenii s-ar apleca mai mult asupra trecutului ar vedea cu alti ochi prezentul,observand ca sufletul le este incredintat dorului;si daca s-ar impotrivi,dorul le-ar strange mana si le-ar ingheta sangele pana cand,dupa plecarea fiintei dragi,le-ar reveni pofta de dorinte.
El adora viata oamenilor atunci cand acestia simt ca nu-si mai apartin in intregime,ca a intevenit peste vointa lui o stare de dependenta fata de cineva-de el.
Dorul vorbeste despre singuratate cautand intelegere deplina,ignorand dispretul.
Dorul imprima in mintea alba urme negre,alungand stingherul suflet gol si consolandu-l,deschizandu-i orizontul,apetitul pentru cunoastere.
Dorul apartine generatiilor trecute,prezente si viitoare si se va stinge doar atunci cand cea din urma flacara a sperantei va inceta sa mai arda,iar stelele vor inceta sa mai aplaude intrarea eleganta a lunii si soarele va cadea de pe cer.
Dorul este casuta gandurilor care nu-si gasesc linistea,este o raza de soare,un trandafir salbatic crescut parca in desert.
El asterne praful in amintirile mohorate si le stinge.E farul dim mijlocul marii care poarta ideile.Umbla pe cai pustii si ca un fluture isi deschide aripile parca prafuite,aducand speranta in bratele grele cu care ani de-a randul a purtat suflete pustii.
Dorul ia prada sufletele scumpe si le invata alchimia lor.
Dorul nu se vede,nu se aude,dar se simte.Inchide ochii sufletelor adormindu-le in bratele lui pentru eternitate viata trecuta cu sentimentul profund ce inunda culorile cerului ochiului in lacrimi pure,inflorind pamantul cu un crin ce raspandeste dragoste prin taria parfulurilor sale.

Un vis frumos

Nu voi putea spune nimanui,niciodata ce am facut in ziua in care am iesit afara si am dorit sa calatoresc.Mi-am pus fata intre palme,ingandurata...In acel moment eram singura,izolata,departe de lumea in care traiesc acum.Eram libera in sfarsit...
Nimeni nu ma sufoca.Nu exista aer,nu existau vorbe,nici oameni...Ma lasam sa cad,dar nu atingeam pamantul pana ce palma mea nu se intindea sa ma propteasca.Eram doar eu.Era lumina.Pluteau pe langa mine chipuri atat de cunoscute,dar nu vorbeau,nu ma priveau.Incercam sa le ating dar se duceau repede.Nu reuseam sa descopar nimic,eram intr-o stare de extaz.Aveam o bucurie nemarginita...
Stateam in ploaie.Fulgera in jurul meu si se crea un zid care ma apara,si niciodata nu ma atingea ceva rau...Ma plimbam singura pe strazi umede,strazi fierbinti, cunoscute.Stiam ca nu mi se putea intampla nimic...Desi eram singura printre milioane de chipuri cunoscute si necunoscute,nu-mi era frica...Erau doar chipuri albe-fete destul de stranii pe care nu le priveam cu interes...Gasisem cu adevarat Viata,Lumina...Era atat de special,atat de frumos...Ma gandeam ca as fi fost in Rai...
Nu mi-era urat sa stau singura.In potriva,ma simteam mai bine ca oricand.Simteam ca viata mea statea pe palma lui Dumnezeu si eram ferita.Puteam sa fac orice fara sa sa ma tem...nu gandeam rau,nu simteam nicio nevoie sa mananc,sa dorm.As fi stat asa, treaza,o vesnicie...
Poate ca a fost doar un vis-un vis frumos,ce-i drept...Dar viata pe care mi-am imaginat-o nu a trait-o cineva vreodata si vreau sa v-o impartasesc si voua... Haideti sa visam!

Eram odata copil...

Eram odata copil...Imi amintesc,vorbeam cu stelele,cu luna.Imbratisam cerul,credeam ca e al meu si ca nimeni altcineva nu-l vede.Credeam ca lumea se vede diferit la toti,ca ochii verzi vad doar natura,ca ochii negrii ,noaptea,ca ochii albastrii vad doar marea ce se intinde in infinit si ochii caprui,surasul diminetilor de vara.Nu intelegeam de ce faptele imi ramaneau in minte si de ce nu pot sa ma intorc in trecut decat cu gandul...
Visam sa ajung sa calatoresc in spatiu,mi se parea ceva normal sa reusesc...Mi se parea normal sa am tot ce imi doream,sa pot sa fac totul cu usurinta.Am avut esecuri pe care,desigur,nu le priveam cu interes,doar ca ma miram ca exista si pedepse pe care nu le-am cunoscut dar de care altii,pentru greseli,plateau mai mult sau mai putin.
Nu imi dadeam seama unde se duc oamenii cand mor,sau de unde vin.Nu intelegem de ce eram asa de mica,iar altii mult mai mari si de ce eram in aceasta ipostaza.
Nu imi dadeam seama ce este plansul si de ce oamenii foloseau acest semnal asa de des.Nu stiam cum se intamplau accidentele si de ce,credeam ca sunt pedepse, normal, desi nu stiam deloc ce urma sa se intample cu ele...
Vedeam trecand pe langa mine oameni,siruri-siruri si nu credeam ca nu ma cunosteau,credeam insa ca nu ma vedeau fiindca eram asa de mica,treceam neobservata.
Sub privirile celor mari eram un copil mic,dar eu ma credeam deja sus,destul de mare ca sa iau decizii singura si tocmai de aceea eram neinteleasa si nu puteam sa fac deloc ce vroiam.
Nu suportam ca cei mari sa se joace cu mine,caci nu eram o papusa cu par blond si carliontat cum aratam.Ma lasam prinsa de acestia si niciodata nu reuseam sa evadez.Ma strangeau in brate,ma puneau sa fac incercari care nu-mi placeau.Nu am vrut niciodata sa invat sa vorbesc,sa merg,dar cei mari m-au obligat iar eu nu le credeam cu folos.
Viata mi se parea atat de simpla...Era plictisitoare.Odata cu trecerea zilelor,a saptamanilor,a anilor,se mareau responsabilitatile,se mareau riscurile,incercarile prin care trebuia sa trec,se mareau faptele,visele,trebuintele...Eu nu intelegeam nimic...
Eram doar un copil la scoala,mai apoi.Stiam deja sa scriu si sa citesc,le invatasem din obligatii si nu mi se pareau de folos nici acestea...Treceam in graba foile caietului "tip 1" din clasa I.Scriam urat.
Eram o ciudata,asa credeam.Priveam cu ura spre colegii pe care ii credeam cei mai buni,observand mai tarziu ca sunt si eu printre ei si incepusem sa ma imprietenesc cu ei.Eram doar un copil...
Crescusem si eu,nu mult ce-i drept,dar nu-mi venea sa cred.Aflam in fiecare zi mai multe lcruri.Observam natura de care eram atat de fascinanta.Mai tarziu am inceput sa ma modernizez,sa ma preocup mai mult de mine si iata ca am ajuns asa cum sunt-o fata mult mai mare decat cea mica din trecut.Din viata am invatat tot ce stiu,desi toti cred ca am luat cate ceva de la adulti,dar nu.
Acum sunt eu insami,nu un copil.Asa-s si prietenii mei.Si tot din viata am aflat ce inseamna sa cresti,sa ai prieteni,sa fi tu insati...Acum sunt eu,cea pe care o stiti...

Scrisoare goala dar plina de cuvinte...

Primise in acea dmineata o scrisoare.Era semnata "eu",si de indata ea intelesese cine era.O deschise.Ramase apoi fara cuvinte,scrisoarea era goala...nimic.Isi aminti ce facuse seara trecuta la intalnire,nu lucid,dar era destul de clar.Amandoi erau suparati.Acum ea isi amintise...se infuriasera amandoi si se hotarasera ca o vreme sa nu-si mai vorbeasca.Dimineata aceea nu primise nici un telefon.
Deschidea scrisoarea de mai multe ori si o inchidea iar,cu speranta ca poate va aparea ceva care sa-i dea vreun semn...Il iubea si nu-si imagina de ce el nu-i mai vorbea.
Aseara se certasera destul de rau.El era in anul VI de facultate,ea doar in primul si de aceea aveau programe diferite.In timpul zilei nu aveau timp sa isi vorbeasca si de aceea fiecare statea cu alti prietei.Nu-si mai acordau deloc atentie in ultimul timp si de aceea nu se mai intelegeau,hotarand sa se desparta pentru o vreme.
Ea era demoralizata.Nu intelegea de ce el a acceptat asa usor sa se desparta,sa nu-si vorbeasca,mai ales ca inainte ii spunea ca nu s-ar desparti niciodata...In ultimul timp,totul se schimbase.Isi imagina scena de seara trecuta: ea, plangand, agitata in timp ce el era foarte furios,cu chef de cearta,tipand,dorind cu nerabdare sa se desparta si sa place,ca si cum astepta ca ea sa dea semnalul de retragere...
Acum incepea sa-si dea seama.Relatia lor nu mai mergea.El ii trimisese scrisoarea goala ca sa n-o sune,sa nu-i vorbeasca.Ea intelegea mult.Trebuia sa se stapaneasca, sa-l uite,dar nu putea.Vroia sa rupa scrisoarea,dar nu reusea deloc.Pana la urma observa un colt rupt,pe care pana atunci nu-l mai vazuse.Se gadea ca ea l-a rupt,deci nu era nimic.Dar mai lipsea ceva,cealalta parte a scrisorii,care se observa ca era usor rupta...
Curand,pasi grabiti se auzeau din scara blocului,si sub usa,partea cealalta a scrisorii,intoarsa.A luat-o si a citit-o.Un scris dezordonat,putin intinat intr-un colt...probabil ca el a plans.Ei i-au dat lacrimile,citind:"Nu pot sta asa...Mi-e dor de tine!!!Unde ai disparut?Unde te-ai ascuns de nu te mai gasesc?De ce am facut asta?De ce am spus ca vreau sa ne despartim?Te rog sa ma ierti!Nu pot trai fara tine..Sa stii ca te iubesc...Vreau sa-mi dai un raspuns cat mai repede.Eu sunt aproape,aici,undeva...Ai sa ma gasesti curand..."
Ce insemna?Trebuia sa creada?Scrise in graba "Da...Te iubesc!" dezordonat,intinat...Iesi din bloc si acolo,undeva,unde avea sa il gaseasca curand,statea jos asteptand-o.Ea a aruncat-o spre el si a fugit.El s-a uitat in jur,a luat-o de jos si a citit-o,zambind larg,pe cand ea il privea din colt,si zambi si ea.