Colaj din mine

Dar taci tu,suflete,amăgit

Taci tu și-ascultă cumințit...
Auzi cum ploaia mângâie sfârșit

Obrazul mării albastre?

Și-am sărutat obrazul care plânge...Am sărutat obrazul cerului albastru,când pentru noi,da,pentru noi a plâns!Ți-aduci aminte?Parcă se frământa atunci și marea aspră în fața noastră,cu ochii tăi jucându-se ca ploaia între baletul de petale...

Dar sufletu-mi e-un câmp de crini frumoși

De mult tristețile l-au părăsit.

De mult,ai fericirii ochi sfioși,

Cu taina lor ușor l-au amăgit.

În zări,vezi văzduhul ars de amintire?Altarul meu,din care îngeri pleacă să te caute prin vânt verzui,acolo e...Acolo fluturi se joacă în sidef cu sufletele noastre mână de mână...Acolo stă și dragostea,în fața casei mele umplută de lumină aurie...

Ascultă-mi glasul!...Iubirea își ia zborul!...

În gândul meu gri-colorat se joacă dorul!...

Iubirea mi-a zburat pe mări sonoră

Ca să o-nchid în suflet,cu crini într-o amforă...

În zarea senină,acolo pe aripi zboară iubirea departe...În pagini arse de carte își scrie sufletul povestea,docil,slăvind nebunului de alb...Așa mi-a fost zâmbetul uitării,plin de speranță,absurd și absolut!Așa mi-a fost,și nimeni n-a știut c-atunci de buzele mele stătea adânc cu degete-ncleștate zborul înflorit al verii...