Zbor înalt

Se lăsase miezul nopții între stele,prin vânt albăstrui

Și tu mi-ai apărut iar la mine în prag,clandestin,

Cu tot cu fericirile,iubirile și amăgirile tale.

Te-am primit și ți-am furat zâmbetul o clipă

Și mi l-am lipit peste buzele mele

Cu scoth,exact ca în zilele în care

Îmi puneam fericirea pe față ca șablon.

Tu rămăsesei puțin mai trist,și din cauza asta

M-ai așteptat toată noaptea să ți-l dau înapoi.

Mi-am desfătat obrajii în palmele tale,

Mi-am desfăcut aripile și m-am dus

În noapte,și am sculptat bustul fericirii noastre.

Și tu încă mai așteptai să-ți dau zâmbetul înapoi.

Am stat amândoi și am dospit amintirea

Și-am gustat-o câte puțin până ne-am amintit

De marea noastră dragoste imposibilă...

Ți-am pus sufletul în ramă și acum

Ai ajuns penibil,fără suflet și zâmbet în tine...

Apoi ți-am cântat suferința la pian

Și am cerut timpului să te mai lase la mine

Dar n-am mai știut cum să-i vorbesc frumos

Și astfel mi s-a nins dimineața mai întâi pe balcon,

Apoi pe fruntea ta surâzătoare,apoi pe buze

Și ni s-a coborât în suflet.Și ai plecat.

În treacăt ți-am înapoiat zâmbetul și am rămas goală.

Ai fi fost singura mea iubire,dacă ai mai fi rămas o zi...

Niciodată n-am știut cum și când o să-mi întâlnesc

Iubirea adevărată.De ce nu e viața izvor de iubire și fericire?...

Iubirea e doar ideal...fericirea-zbor înalt...

Sufletul tău mi-e numai o dorință pătrată și verde...

Dar îmi pot eu,oare,hrăni sufletul numai cu atât?

Lorelei.

Amintiri de departe...

Si...eu:)