câteodată mi-e dor de baloanele acelea de săpun din zilele de vară, mi-e dor să mă trezesc dimineața cu soarele de afară în suflet, mi-e dor să-mi fie inima eliberată de iubirea ta și să fie lipsită de orice simțire umană, de orice dor...să las timpul să-mi umple golul de copilărie, de primăvară, să las zâmbetul fără niciun motiv, să cred, să sper, să visez...
mi-e dor să iubesc cu jumătate de măsură...să păstrez pentru mine cealaltă jumătate...să ucid toate toamnele din sufletul meu, aducând în locul lor atâtea primăveri timpurii...mi-e dor să uit. mi-e dor să fiu singură de tot, să nu mă mai simt la capătul unor așteptări fără sens...de la Făt-Frumosul care și-a uitat calul cel alb în altă lume și...în afara buzelor lipite lipsește orice alt castel...castelul poveștilor mele nu e decât castelul meu din cărți de joc.
mi-e dor să nu mai simt că vara asta demult promisă, de terminarea clasei a opta, să fie mai puțin dureroasă decât o despărțire îmbrățișată de lacrimi, de promisiuni, care, ca orice săgeată care a străpuns, să lase urmele adânci ale unor amintiri cu ochi verzi și parfum...cu bătăi de inimă...
și tu, de ce mă chinui? de ce mă lași să mă zbat într-un timp oval și nu mă arunci? dă-mi ceva din neiubirea ta...dă-mi ceva din nepăsarea ta...anesteziază-mi toate simțirile, toate gândurile...și aruncă-mă la întâmplare...aruncă-mă și...uită-mă. (pick me. choose me. love me.)
d'amitié. Parisul meu e departe.
Chérie, Tess, tu es ma personne.
Lorelei.
