portretul iubirii tale

cu mâna stângă am pictat în cerneală,
deasupra lunii,
un pic de cer albastru.
am dezgolit cu privirea ta
întunericul
şi-am lăsat loc stelelor

dar noaptea mi-a venit întâi în inimă
purtând prin buzunare
plecările tale răvăşitoare,
iar adierile calde ale verii
mi-au pus în palme
praf de stele arse

a-ţi da seama cât de mult te iubesc
înseamnă a privi infinitul
făcând scări la cer între stele
căci din toate iubirile
numai a noastră nu doare după amurg

Lorelei.

metalimbajul sinuciderii

spune-mi despre cum e să te sinucizi tandru prin cuvânt

și despre neputința de a șterge urmele-ți din templul sufletului meu

și mai spune-mi dacă noaptea visele dor când timpul prinde conturul

îmbrățișării tale divine

vorbește-mi despre iubire, despre rațiune, despre prejudecată

spune-mi dacă mai are rost să trăiești încătușat

în strânsoarea amintirii sărutului tău

spune-mi cine ești, fluture hoinar

și cum te-ai născut, cum m-am născut, cine sunt...cum o să mor

căci mie mi-e greu să cred că am să învăț să mor vreodată...

Lorelei.

Scurt

Te văd înfiorat la o margine de zi,

Dragul meu,

Purtând în tine un ocean de neliniște și...

Te găsesc într-o închidere nepăsătoare de pleoape.

Mi-e dor să îți culeg de pe buze necuvinte

Mi-e dor să îți simt răsuflarea,

Peste tâmple.

Mi-e dor de tine

Și de soarele pe care mi-l aduceai cândva...

Într-o oarecare vară.

Lorelei.

Plecare

Mi-era greu să-mi desfac eul

De de universul pe care se lipise,

Rotunjisem incertul

În buchetul de stele și vise.

Apăreau deasupra mării amintirile

Ne-am dus și noi ca fluturii nicăieri

Am călcat uniformul, drogurile,

Și-am căzut în cer, ca îngeri efemeri.

Ne-am nins apoi ca două flori de nufăr

Am furat iubirea de pe altă planetă

Și-am pus-o pe inimă-n cufăr

Ca un sunet de magie, ca o sonetă.

Atunci pusesem prietenia în amforă

Cuvântul îl găseam transfinit

Repetam efemerul ca o diaforă

Și infinitul îl ascultam la infinit.

Lorelei.

Vară în priviri.

Înspre dimineață mi-ai arătat, cu stele galbene pe sprânceana stângă, de ce fericirea noastră e în pătrat perfect....ai împărțit cu mine visul tău și l-ai desenat pe un caiet de mate cu gânduri desprinse ca din cărțile cu povești pentru copii...am obosit să te mai întreb câte culori are universul și câte cuvinte îți trebuiesc să îți faci o scară la cer, iar tu mi-ai sărutat tâmpla și mi-ai dat ceva din sufletul tău ca să-mi țină de cald. Vedeam în ochii tăi nedefinitul și zorii rozalii și, cu lumile noastre puse la urechi, priveam universul necuvântător de afară care ne șoptea că e numai al nostru. Și-l credeam, suflețel.

Am vară în priviri!

Lorelei.

regăsire!...

ne găseam tot mai des

când ne dădeam seama

privind prin ceruri

dințate

că, deși ne desprinsesem

mâinile altădată împreunate

rămâneam agățate

în degetul mic

și cu buzele trăgând tare

de cer

ne-am regăsit, suflețel!

ne-am regăsit cu aripi

cu tot

cu zâmbete tatuate

pe obraji,

soare în suflet,

și amintiri care ne prind din urmă

de buzunarele pantalonilor

mi-a fost dor

să te îmbrățișez divin

în stele și ploi torențiale

să vedem ”cele mai miracole”

din noi

și să regăsim

gustul de a mai fi iarăși copii

imaturi

într-o bancă plină de adolescenți

noi suntem singurii îngeri

care trăim

restul

vor să fie

chiar dacă încă n-au înțeles

cum se desenează

o aripă

și cum se zboară

Lorelei.

așa arătam când, într-o vară de dor, desenam pe cer cu buzele stele mușcate și învățasem zborul

mai știi?

Mi-era dor să îţi aduc, din necuprinsuri, mâna în palma mea, şi să îţi aşez cu blândeţe privirea pe căpruii mei... Mi-era dor să te culeg din nu mai ştiu ce poveşti, să te adun momente în şir şi să stăm de vorbă cu necuvinte, cu priviri, cu şoapte zâmbind...
Mi-era dor să îmi ridic sufletul, să mi-l priveşti prin pupilă cum încearcă să iasă...

Afară cad frunzele, cad amintirile înnodate cu zâmbete, cad cerurile, lumile...Noi iubim..

Dar toamna?...

I'm so happy, just like a sunny morning of autumn.

Pe cuvânt că am aripi.

Lorelei.

Începutul a ceva...(...)

Un alt Octombrie mi-a lăsat în suflet gustul amar al unei toamne puţin mai calde. M-a lăsat să respir, să trăiesc, să-mi prind la gât un colier de dorinţe şi nebunii şi să merg mai departe.

De mâine, păşesc puţin mai încrezătoare, dar stângaci, într-o lună colorată. Totuşi, Noiembrie al meu e o bucată de suflet.

Şi mai am nişte bucăţi de suflet împrăştiate prin lume. Diana, Elena şi Tess.

Totuşi, mi-e dor de Noiembrie. Mi-am legat sufletul şi sper să ajung departe. Cu poemele mele, chitara, nişte prietene şi gânduri înaripate.

Noiembrie lung, un sincer bine ai venit!.

Mă voi face, cândva, vânt, şi îţi voi cutreiera părul ca pe o pădure de stejari. Atunci, zeii or să sufle în mine din dragostea ta, şi-am să mă pierd, infinit, într-un necunoscut straniu, fără să fi cunoscut vreodată esenţa parfumului tău.

Azi îmi miros gândurile a Kenzo Jungle.

Lorelei.

Parfum.

Aseară, îngerule cafeniu, te-am scos din ghiozdanul cu ceruri pe care îl țineam ascuns și te-am așezat lângă mine. Aveai pe frunte, desupra ochilor tăi de smarald, pulbere de stele. Zâmbetul ți se conturase într-o semilună perfectă, și părul tău mirosea a noapte, împrumutând ceva din negura cerului... Te-am dezmierdat, te-am iubit, și gândurile mele atât de rotunde se înaripau, se înaripau adesea și ajungeau la nori, și aripile creșteau ascuțite...Tu îmi zâmbeai, cu nepăsare, și mă culegeai din amintiri...Ne întrebam ce cred îngerii despre noi, căci ne însuflețim cu ploaia, și dragostea noastră începea, în tăcere, să miroase a Dior, a ”Midnight Poison”, lacrima curgea din ochiul tău ca dintr-o mare, și eu priveam, îngerule, priveam spre neatins...
Dimineața mirosea a noi, îmbrăcată într-un ”Gucci Rush”, și avea același gust ca diminețile perfecte de toamnă în care sufletul meu rămâne singur, otrăvit de dulceața ta...

Lorelei.

Fapt divers

Azi, îmbrăţişată într-o aromă a zâmbetului tău, te-am cules din lumea mea indigo şi mi te-am lipit de inimă. Mi-a fost dor de tine şi în semn de consolare ţi-am trimis pe o aripă de fluture o şoaptă, o clipă, un zbor. M-ai iubit şi m-ai îmbrăţişat senin cu aripile într-o vreme care ne cunoscuse seninătatea.

Azi, te-am iubit cum am ştiut mai bine, în sunet de vioară perfect, la umbra amintirilor noastre.

A răsărit soarele...

Sufleţelului meu vechi şi zâmbitor,

Lorelei.

Suflețelul meu vechi...

S-au țesut două lumi înspre pământ...

Cerul violet de iubirea noastră galbenă.

S-au țesut deasupra ochilor tăi bizari,

Deasupra căpruiului meu infinit,

Deasupra tâmplelor noastre dezvelite.

M-ai prins de mână în gând

Te-am prins de mână în vis,

Mi-ai atins inima, ți-am atins inima,

Într-o speranță care a luat forma chipului nostru.

Ne-am strâns într-un zâmbet,

Într-un strop de fericire amară, neuniformă,

Ne-am strâns și am rămas agățate o clipă de cer

Și am alunecat pe un fir de amintire.

Am văzut ”abstractul” din ochii tăi

Ai văzut ”absurdul” din ochii mei...

Am văzut prietenia dintre sufletele noastre

Am zâmbit și atât. Am tăcut, am sperat,

Și-n gândul nostru ne-am prins sfios de mână...

Suflețelului meu vechi și zâmbitor,

Lorelei.

Simple thing.

Obișnuiesc să ascult cum se sparge ploaia de geam, să privesc cum descoasem apusul cu un ac subțire, să înțeleg de ce plutesc prin acorduri imperfecte de toamnă, fără să-mi dau seama că tu te ascunzi în spatele fiecărei amintiri pe care mi-o acordezi în tăcere, făcându-i loc între gândurile mele înaripate...

Deseori, te iubesc.

Așa arătam înainte să te cunosc.

Și așa arătam după ce ți-am lipit dragostea pe inima mea...piatra mea șlefuită...

Dar nu contează.

În ploaia asta, dragă, priveşte şi ascultă,

Păianjenul iubirii noastre-şi ţese pânză

Răneşte în tăcere o dragoste exultă,

Şi-afară, fără zgomot, pe vânt mai cade

Câte-o frunză...

Desparte necuvinte, şi neiubirea noastră,
Desparte-n frământare un glas de-o aripioară...

O pânză, doar atât, subţire şi sihastră,

De-ajuns e să ne rupă a noastră

Inimioară...

Păianjenul...nu iartă, nu uită, nu iubeşte,

Mă muşcă-ncet de buză sângeros

Te muşcă de obraz nebun, orbeşte,

Şi nu se satură, ne muşcă şi de inimi

Dureros...

Azi nu mă semnez Lorelei, pentru că mi-am amintit de tine şi asta mă face să mă pierd. Vreau să te uit, numele tău nu se mai aşază pe buzele mele ca un acord perfect. Nu-mi mai eşti, nu-ţi mai sunt.
Azi sunt Nimeni, azi te ignor.

Pleacă.

Nu există nimic

Cu soare plouă dimineața în grădina mea

Și e multă lumină, și am și multe flori,

De-ar fi tu să-mi răsari mândră vreodată

Ai fi o floare albastră de iasomie.

Azi dimineață mi-a venit viața cu zâmbet

Si am ascuns in mare un colt de planset

Si restul fericirii mi l-am bagat in buzunar

Căci fericirea mea e-al tău suflet murdar.

Cum plând izvoare deasupra pleoapelor senine

Așa îmi plânge dorul, și sufletul de tine.

Așa mult te-am iubit,prea mult și mult prea galben.

Mi-e frică să nu fi cântat primăvara pentru noi

Căci am plecat de mult cu o chitară-n spate

Și-n noi trăia văzduhul cu păsările lui

Și-n noi trăiau și fluturi, și primăveri, și ploi.

Mi-e teamă de-amintiri fugare-n vant de toamnă

Mi-e teamă de-ale tale strigăte bolnave...

Mi-e teamă și de ploi rupte din marile oceane

Mi-e teamă de noi,de mine și de tine.

Și toate astea nu există,

Căci lumea e un mare vid al întunericului.

Jurnalul unei scriitoare -In cautarea paradisului

Dintre toate lumile de pe pamant,eu mi-am ales-o pe a ta....In restul,am suflat ca intr-o papadie...

Si am cazut din cer pentru tine.Si te-am iubit...Am vrut sa suflu in stele,s-o gasesc pe a ta,dintr-o mie...de o mie de ori cate o mie am suflat.Si steaua ta era cea mai mica dintre toate...facea parte dintr-o alta galaxie...

Am vrut sa ma metamorfozez peste noapte intr-o bataie de vant si in bataia inimii tale...Dar tu...tu erai inca un o stea,si n-as fi ajuns la tine...asa departe,asa mica,asa fara suflet!!

Pe cand eu aveam un suflet...Stii...era rastignit inca in fereastra,cu inima in cutii negre de carton,si aripile in cer...Doar sufletul mi-era in marea inimii tale.

Am numarat si ploile din doi in doi,am numarat cate fericiri ne-au crescut pe buze,cate lacrimi in ochi,cate frumuseti...Ti-am numarat starile pana am ajuns la 5490.Atunci m-am oprit!

Dintre toate marile de pe pamant,eu mi-am ales-o pe a ta...In restul,le-am dat drumul sa curga spre alte ceruri noi...

Si-am inotat printre sutele de cuvinte spre infinit,sperand ca tu vei fi in a 743-a stea de mare,si cand nu te-am gasit,m-am scufundat mai adanc,m-am lovit de nisip,si m-am facut o scoica...

Dintre toate lumile de pe pamant,eu mi-am ales-o pe a ta...In restul,am suflat ca intr-o papadie...

Opreste-mi ploaia de ingeri din spate,opreste-mi zborul din urma,opreste-mi nebunescul si absurdul,opreste-mi imperfectul...Adu-mi fericirea!

Te simt...

Te simt...
In fiecare piatra
In fiecare frunza
A fiecarui copac

Te simt...
In fiecare rau ce trece
In fiecare mare
In fiecare lacrima a ploii

Te simt...
In fiecare vant
In fiecare atingere a inimii
In fiecare rasuflare...

Te simt...
In cuvinte,
Pe care nu le-am spus niciodata,
Te simt in fiecare secunda...


Te simt...
Cum misti in intuneric
Cum razi,cum plangi
Te simt chiar daca tu
Esti departe...

Te simt...
Si cand esti trista
Sau cand esti fericita,
Cand iubesti

Te simt
In orice gand al meu
In orice miscare a mea
In orice teama...

Te simt oriunde,
Oricand,oricum
Te simt tot timpul
Dorind sa fii aici,
Cu mine,langa mine...

I feel you...


Schiller - I Feel You
Asculta mai multe audio Muzica