Desen 33

ești ca un cuvânt pe care încerc să-l uit

dar mocnești neîncetat în mine

iată, suntem liberi să facem orice

iubește-mă ucide-mă eliberează-mă

desprinde-mi ușor toate tristețile de pe trup

o să mă acopăr cu aripile

e de ajuns să nu rănim pe nimeni

putem să ne ridicăm pe umeri soarele

o să ne aruncăm unul în altul

n-o să ne audă nimeni, promit

o să murim alb

o să ne găsească primăvara la un colț al insomniei

o să ne resusciteze

dar stelele noastre vor fi deja inundate

și nu va fi nicio urmă de crimă

doar cuvintele or să ne vibreze prin umbre

noi vom dispărea dincolo de zidul de zori

suntem doi orbi care rătăcesc

pe cărările deschise de soare

să ne cuibărim într-un loc luminos

și să ne otrăvim în tăcere buzele din sărut

abia aștept să ne găsească ploaia ca niște fantome

făcând dragoste pe ascuns cu nefericirile noastre

azi suntem liberi să facem orice

dacă m-ai atinge, ar izbucni din mine

amintiri coralii

azi aș avea voie să te uit

dar ești cuvântul care mocnește neîncetat în mine

Lorelei.

primăvara mea începe cu un capăt de iubire

Despre iubirea mea

mi-e frică să mai dezgolesc taina nopții

ca să culeg primăvara în miezul ei

ca sâmburele unei piersici

în care stă amarul

de-aș fi găsit iubirea

culcată pe un nor apăsat pe cer

mi-aș fi pus o scară spre Rai

să o culeg în palmă

dar mi-am așteptat rândul

și când am ajuns în față

am întins mâna după ea

și era miezul nopții

dar a plecat și m-a lăsat așteptând

erau piersicii înfloriți pe atunci

și mă speriam de stele

căci rămăsesem singură

cu toate astea, iubirea a venit când nu mă așteptam

și mi-a adus cu ea

fericirea zilelor de primăvară

fără ceața nopților negre și amare

ca un sâmbure de piersic

Lorelei.

Pictures.

amintind

ieri am avut pe buze

un nume de fericire colorată în roz deschis

și mi-am văzut gândurile împrăștiate

într-o sală de clasă

cu bănci și copii

care priveau muți

cum liniștea scria pe tablă

când alții își citeau cine știe ce lucruri

de altfel, nici eu nu eram atentă

ci eram deja într-altă lume

căci tumultul în soare

urcase de la etajul întâi

la mine în pupitru

și mă zbăteam cu stiloul

între caiet și coperta-i

contemplând un verde ”hiperbolic de tainic”

cu aripile care-mi creșteau îngrozitor

pe dinăuntru

și...

m-a văzut și mi-a luat caietul

și ne-a pus să ne revărsăm

neliniștile care erau în noi

pe niște foi de hârtie

condamnându-ne pe toți la uitarea

de-o clipă

priveam cum unii se gândeau la ce le trece prin minte

-absurd-

iar pe mine mă durea mâna

de atâta scris

și m-am semnat „ lorelei ”

pentru că numai așa puteam să las

să îmi coboare cerul tot

pe inima mea

care zbura...zbura!

și mi-a zâmbit și a ridicat iar din sprânceană

și eu mi-am acoperit fericirea

cu părul

și când m-am descoperit

am zâmbit copilăresc

în clipa aceea nu mă gândeam la

timpul care trece sau orice altceva

eram într-un leșin

plin de panica necunoscutului

și iubeam...și-mi venea să râd și...

fericirea mea era mai mare

decât spaima bucuriei

că-s numai creioane colorate

peste tot în mintea mea

-asta nu e de luat în seamă. trebuia să-mi amintesc (din nou) niște clipe geniale...și n-aveam cum, altfel-

Lorelei.

Desen 28.

Am pierdut în noapte un gram de fericire nenăscută,

Am lovit norii cu un strigăt de stele,

Am spart fereastra neantului cu o piatră de lumină

Și am tăiat o floare de cireș,

M-am oprit numărând lumile din doi în doi,

Suflând în păpădii exuberante.
Primăvara mea nu s-a oprit să-mi curgă pe frunte

Și să mi se cuibărească în suflet.

Dar câte universuri trebuie să număr,

Ca să ajung la infinit,

Câte necuvinte trebuie să presar pe întuneric,

Câți zori trebuie să schițez peste pleoape

Ca să fie lumină, să fac geneza noii mele lumi?

Lorelei.

Mi-e dor de parfumul tău de liliac alb

Ochii mei au prins aseară culoarea cireșelor amare

Și luna înflorise albă în marinul cerului,

Zâmbetul meu împrumutase o strălucire de stele

Și mâinile mele ascundeau temătoare soarele

Să nu-mi fie furat,

Și din balconul meu rătăceam șoaptele în vânt,

Și construiam dintr-un curcubeu vibrând

Scări spre cer, spre îngeri,

Pe care tu, dragul meu, ai uitat să le cauți,

Te-am așteptat, iubire, cu cercei de stele la urechi

Mi-era dor să rămânem îmbrățișați,

Să-mi dai din dulceața buzelor tale de care mi-era sete

Imperfect ascunse în amarul nopților mele,

Hai să oprim timpul, să oprim o zi oarecare

În dormitorul meu, o zi în care să ne îmbrățișăm

Cu aripile peste privirile noastre împletite

Și să rămâi închis în inima-mi,

Lasă-mi amprentat pe piele al buzelor tale parfum

De liliac alb, sărutul tău primăvăratic,

Gândul nostru înfloritor, cuvintele încolăcite

În jurul iubirii noastre umbrite de ceruri...

Mi-e dor, îngerul meu!

Nu pleca!...

Încă nu m-am umplut toată de tine!...

...

Mi-e sete de privirile tale
Ascunzând cerul de fiecare mângâiere
Cu care ma îmbrățișează...

Desen 26.

Mi-e privirea numai soare,

Mi-e inima o floare de liliac,

Mi-s aripile flori furate

Dintr-un coș cu ceruri...

Mi-am pus pe gene

O primăvară

Și-am sărutat lumina

Pe buze...

Copil hoinar ce sunt,

Rătăcesc nebună

Într-un infinit,

Într-un nicăieri,

Mi-e dor de tot...

Mi-e dor de tine

Și-mi doresc să nu mai știu vreodată

Că a fost un timp

În care era iarnă...
Că poate primăvara asta

Va fi fără sfârșit

Și fără îndoială,

Colțul meu de suflet.

Primăvară în crângul de liliac

Găsesc în râsul tău o lalea timidă

Și-ți mângâi obrazul cu palma,

Tu, chip firav și sfânt,

Tu, zâmbet al copilăriei mele,

Tu, alinarea sufletului meu

În care-mi răsare soarele...

Găsesc fluturi zburând peste gene

Și-n ochii tăi răsare un ghiocel,
Tu, visul meu nins cu flori de cireș,

Tu, cerul meu de azur,

Tu, bătaia mea de inimă

Care a tăcut o iarnă întreagă.

Găsesc clinchet de clopoței în glasul tău,

Și tinerețea uitată undeva,

Într-un crâng de liliac mirosind a basm,

Tu, chip plăpând ca o zambilă,

Tu, zbor primăvăratic,

Tu, lumină a dimineții iubirii mele,

Care a ieșit afară cu fluturii odată.

Găsesc stele cu gust de flori de salcâm,
Găsesc în mine amintiri rupte bucăți,

Găsesc sfioase și blajine zâmbete,

Atât de fragede, atât de calde,

Tu, poem viu și singuratic,

Tu, zborul meu cu aripi de ceară,

Te găsesc lin, ca o adiere de vânt,

În prima zi de primăvară.

O iarnă toată te-am căutat

Și-acum te-am găsit în mine

În albumul cu fotografii,

Mi-ai adus primăvara, cu fluturii ei cu tot,

Și o adiere de iubire, ca o părere,

Tu, bucată a cerului meu senin,

Tu, floare de piersic,

Tu ai presărat în mine din primăvara ta.

Lorelei.

”Acest poem e doar un gând nevinovat”...(A.)

Ulița copilăriei mele e ninsă de florile de cireș

Ulița copilăriei mele e ninsă de florile de cireș

Care mi-au crescut pe inimă.

Acum, sufletul meu e-atât de alb

Încât mi-ar fi teamă să-l zgudui

Să nu cadă de pe el parfumul cireșilor

Și piersicilor înfloriți atât de timpuriu.

Nopțile astea care-și culcă seninul la piept,
Obosite de-atâtea stele și timpuri

Mi-au aruncat în mijlocul grădinii din inimă

O lună maaare, de care să-mi fie dor,

Timp în care eu să-mi pun copilăria

În minunile care au început să ningă din copaci...

E-atâta primăvară în sufletul meu,

Atâta dragoste și tinerețe cu parfum de liliac,

Încât, dacă cerul ar prinde culoarea infinitului

Ce soare s-ar ivi, și ce sublim ar răsări

Din lăuntrul unde-mi cresc aripi...!

Lorelei.

Noapte bună, vis magic al copilăriei nu știu pe unde rătăcite, noapte bună, liliac înfloritor al tinereții, noapte bună, vals timid al florilor care-mi cad pe inimă...

Așteptare

Nimeni nu vede cum, de pe umerii mei,

Își coase copilăria aripi de hârtie

Ca și cum va putea să zboare-n mine acum,

După ce glasuri străine

Cu chipuri cunoscute și slavone

Mi-apasă pieptul obosit
De-atâta indiferență amară.

Sufletul ăsta, răsucit și strâmb,

A văzut cum inima-i decojită

S-a umplut deodată de cuvinte albe

Și-a așteptat cuminte să dispară

Frigul ăsta de ianuarie interminabil
Și să-și ia primăvara avânt de pe umerii lui.

Sufletul ăsta a uitat cum să mai iubească iarna

Și-așteaptă, cuminte,

Cu ochii plini de iubire,

Să răsară florile

Să apară fluturii.

Lorelei.

Unde eşti, vară?

Dacă ar fi totul atât de simplu
Aş muşca din zăpadă ca dintr-o cireaşă coaptă
Prefăcându-mă că am prins vara de picior.

Dar mi-e atât de dor de soare...

Şi dacă aş putea, mi-aş pune-n picioare sandale

Şi-aş aştepta să se facă primăvară.

Grăbeşte-te, adu-mi vara înapoi

Şi pune-o timid pe tâmplele mele.

Unde eşti, vară?

Lorelei.

Poem

Când fericirea te umple ca un izvor cu ape tulburi

Sclipesc stelele mai tare

Și luna-ți bate în priviri cu raze...

Privirea ta- acea privire teribil de ciudată

Mi-aduce-n suflet mirosul de liliac primăvăratic,

Deși e (atât de) iarnă afară

Și totuși, și totuși,

Mâna ta mi-aduce celestul

Îmbrățișărilor divine ale primăverii

Din timpul în care

Soarele-mi cutremura ființa

Și zeii boemi, înaripați, îmi puneau pe tâmple

Poeme înflorite

Și zâmbete care visau la o neîntreruptă iubire.

Timpul, timpul ăsta care stă între noi,

Are nevoie de inimi care să-l primească înăuntru

Ca pe un soare. :)

Lorelei.

Îi surâdeam cerului

Îi surâdeam cerului

Pe vremea când eram doar o copilă

Și vedeam soarele un glob de sticlă.

Mi-aduc aminte cum îmi rezemam

De privire primăvara

Și-o puneam între două margini de glas,

Împingând noaptea mai mult, tot mai mult

Spre soare, crezând,

Că primăvara vine dinspre miazăzi.

Lăsam să-mi curgă cerurile,

Să se deșire-n stele

De la colțul ochiului meu

Până la lună, la soare și-napoi,

De la Polul Sud la Polul Nord,

Și-apoi să văd cum bolta se întinde

Peste buzele mele, peste iubire

Care se prelungea de la minus

La plus infinit.

Culcam curcubeiele în palmă

Și stelelor le dădeam fiecăreia câte o insulă

Care strălucea, strălucea,

Până-nspre zori când se sfâșiau tăcând

Și eu inventam mai mereu ceruri noi,

Mai mari decât un zâmbet,

Cu alte stele, din alte cuvinte

Pe care puteam

Să merg desculță

De la dreapta la stânga, dinainte, înapoi.

Și-apoi mă curentam de stelele serii

Lipind doi poli de magneți electrici

Și înotam prin marea cerului
Pe care mi-era frică să-l privesc uneori,

Înfriguram apusul,

Răsăritul îmi era privire roz

Și ziua și noaptea le puneam în clepsidră,

Doar timpul mai era

O gaură de cer, cu stele ca gânduri,

Și cerul se-arăta ca gaură în timp

Cu gânduri ca stele.

Lorelei.

Dor.Copilărie.Dor.

Ne era dor să ne adunăm de pe drumurile pe care uitaserăm copilăria, să prindem ulițele atât de pline de amintiri de mână și să sărim din adolescența prea curând venită direct în copilăria cea fără de sfârșit, ca un pas de șotron, să privim în gol cum noaptea lucesc stelele, fără să vedem în spatele lor aceeași lume, fără să schimbăm păpușile cu păr blond pe pachete de țigări...ne era dor să privim ca niște orbi în spatele feței de copil un suflet ca o floare de cireș, să ghicim sub haine umerii rotunzi, puțin arși de soare în zilele toride, sub care ne-am fi putut prinde aripi...”Făt-Frumosul așteptat de noi murise de astă toamnă, cu mărăcinii, cu iarba, cu jocurile, cu Ciuf-Ciufulici și copilăria...”(Maidanul cu dragoste)

Nici măcar îngerii nu pot aduce înapoi dorul de fugă în locuri și livezi prin care altădată alergau suflete puerile, dorul de fugit în soare cu părul lung, alergând și el pe vânt în urma noastră, ochii atât de goi și înstrăinați de lume, pe care puteam citi doar copilăria, zâmbetele largi, doar zâmbetele...

Și păpușile? Păpușile le-am uitat, ca pe poveștile pe care alteori le strângeam la piept...

Lorelei.

Baloane de săpun, zâmbete, flori în minte și-n inimă. Toamnă afară, primăvară în suflet...

Portret pictat

Am cules pe o paletă

De acuarele

O infinime de culori...

Am cules căpruiul ochilor tăi,

Roșul zâmbetului...

Am cules o picătură de gri

Din pana unui pescăruș în zbor,

Și negrul unui vulture...

Am cules blondul
Părului tău,

Și infinimea de culori

Din zodiacul chinezesc...

Am cules două picături de mare

Și le-am amestecat cu o găleată

De cer.

Și-am obținut un turcoaz fantastic

Pe care l-am adăugat la acuarele.

Am cules o pată din obrajii tăi

Și-am amestecat-o pe tâmple

Cu o fericire mare

Și-un suflet de piatră rotundă.

Și-am desenat pe hârtie albă

De fluturi primăvăratici

Chipul tău.

Full Moon

Își scutură nopțile umbrele în părul meu,în ochii tăi și-n josul ierbii...Și-n nesfârșite taine ale nopții,sufletul tău mi-e străfulgerare aurie,crăpată înspre jos,tăind cerul,deschizându-l între mine și tine,cu jumătate de putere...

E noapte cu lună plină...E noapte de mai,printre ultimele nopți de mai,ultimele nopți de primăvară...O singură primăvară și atâtea amintiri...

Acum se țes fluturii și roua.Mâine dimineață va fi senin,cu urma tălpilor mele fierbinți,în sandale albe...Și undeva,înapoia casei,a fost o umbră stranie,albăstruie,care și-a lăsat un colț de rochie agățat între perete și o păpădie care stă să moară...

E o lună uriașă,îngrozitor de uriașă...Și totuși,nu mă sperie.Aseară am privit-o îndelung...În seara asta o s-o privesc și mai mult,fiindcă e lună plină în ultimele nopți de mai...

Am și o umbră a sufletului tău pe scări,ca o pată roșiatică ce miroase a vară...Tu ai plecat deja în vară...

E-o noapte umedă,tăiată-n dreapta de tine în fulgere,și-n stânga,deasupra lunii,de steaua mea,aparținând formei de Lebădă a stelelor...

În noaptea asta,și vântu-și lasă umbre-n sufletul meu...Și tu...și iubirea...și...

Jurnalul unei scriitoare - Zile...

Inutil...

Afara-i aproape splendid,doar chipul imi lipseste...

Picioarele-mi goale,fuste roz si tricouri cu maneca scurta.E semnul meu...semnul ca se apropie zilele unui alt prag...

Si numar zilele pana la vara,una dupa alta,una cate una,pana la eternitati majore...Numaratoare de ploi din doi in doi...

Fotografii uzate si rupte prin colturi...Copilaria pastrata doar in poze si in poezii...In restul,bate vantul,e deja mai mult de atat...

E cald...Si as vrea sa simt mirosul unei copilarii profunde si nu pot,caci sufletul mi-e un simplu acord de chitara...si eu mi-am colorat cerul in albastru,de-atata dor...Imaginea noastra s-a raspandit in vreme.Am trecut,voi trece,aceeasi necopila cu aceleasi necuvinte...

Si tot ma apropii de aceeasi speranta de copil plecat departe,cu ferestre multe pictate cu soare...Veneam atunci...si atunci era cald,si-aceleasi aripi inmuiate in fericire roz.

Speranta e o zi,o alta zi...

Sunt scriitoare.Si e greu sa fi scriitor,si nu pot sa ma despart de singurul lucru care imi hraneste sufletul,sunt asa dificila...Si e parfum de trandafiri albi in jur.

E cald...

Inutil...

Si totusi niciodata n-am dansat cu o lebada...

Vilanela sarutarilor

Alb trandafir neprihanit

Cu zborul tau de cantec `nalt

Ce abia a inflorit in serile de mai...

Cu ochii tai-o taina moarta sunt...

Copilaria...Porti in tine mut

Un stindard amarnic,inflorit

Dor si vise,si nimic mai mult

Alb trandafir neprihanit...

E greu,si clipele uitarii mele

Sfarsesc dulceag pe umedul asfalt

Parfumul tau,scris e pe foi de stele

Cu zborul tau de cantec `nalt...

Pe pragul alor tale asteptari se insera...

Era abia o vraja-infiorata peste plai

Si primul nostru-intai sarut era

Ce abia a inflorit in serile de mai...

Si trupul tau-o dragoste tacuta,

Alb trandafir neprihanit si sfant,

Cu chipul tau-e o iluzie muta

Si ochii tai-o taina moarta sunt...

Alb trandafir neprihanit

Pierdut curat in serile de mai

Prin visele albastre te-am gasit

Si tu tot o copilarie mai purtai...

Niciodata n-am dansat cu o lebada...

Degeaba.

De o ora batuse miezul noptii.Era a saptea noapte de Marte.Eram pierduta intr-un nemarginit intunecat,cu gandul aiurea agatat intre margarete.Era noaptea in care,cu o ora in urma,tu trebuia sa apari,imi promisesei de atata timp...Asteptam,poate,in zadar,asezata pe insule de nelinisti si deznadejdi...
Spune-mi...ai sa mai apari vreodata?
Te-am asteptat enorm de mult,poate nici nu stiu cate secunde am pierdut prin tine,cate ore de nesomn.Stiam ca n-ai sa apari.De fapt,o singura speranta mai aveam,ca poate ielele nu mi te-au furat si ai sa apari...Se zice ca in a saptea noapte de primavara ies ielele si fura inimi.
Eu am preferat sa astept.Stiu ca n-am atipit nicio clipa de dorul tau,iubite...Anul trecut,pe aceeasi vreme,mi-ai spus ca te vei intoarce in noaptea asta,dar nu mi-ai spus si unde pleci...A trebuit sa ascult,sa te vad cum pleci si cum iluzia umbrei tale a ramas pe podea,a trebuit sa inchid ochii cu grija,de teama sa nu iti strivesc imaginea si sa imi misc capul asa incet,ca sa nu pierd susurul vocii tale...Lacrimile curgeau pe podea...picaturi umezi si reci,picaturi triste,care-mi amintesc acum de tine.Au fost 7.7 lacrimi,de 7 ori te-am iubit,de 7 ori te-am urat,de 7 ori am zis ca nu vreau sa iti mai vad vreodata chipul.
Nu vreau.Nici acum nu vreau,doar tanjesc dupa trupul tau ca dupa o lumina in timp de noapte cruda.Sunt ofilita...In fata ta iti sunt umila unghie stanga...
Inflorise primul liliac sub ochii mei si totusi nu imi pasa.Inflorisera 3 lalele...si 5 margarete...Si totusi...nu mi-a pasat.Pe tine te astept sa infloresti...
Au trecut clipe vesnice,ore pline...Era noapte cu luna si stele,noaptea cand ai plecat:aceeasi luna care imi suspina peste obraji..."Nu o sa mai vina"...Si n-am inteles-o.Imi spunea continuu asta.Te-am cautat prin zi,prin noapte,peste munti,printre stele...
Poate cerul...poate marea m-a mintit...Mi-au spus ca vei veni...curand...vei veni,sau te voi gasi eu...Dar nimic.
A fost o noapte cruda,care nu iarta,o noapte in imediata vecinatate a umilintei,a unei tristeti inimaginabile,a necuvintelor si neiubirii,a nesentimentului...A fost o noapte in care numai eu am plouat cu lacrimi.In rest,a fost senin...In mine au incaput toate marile lumii,toate oceanele,am fost furtuna.

Si tie nu ti-a pasat.N-ai mai venit...

O parte de primavara-un colt de suflet...

Primavara isi coboara aripile incet doar,ca o parere,nesonor si colorat peste gradina ta:un colt perfect de rai.
Flori marunte,ca visele toamnei se cern prin iarba de matase.Roua se tese la geam ca o panza de paianjen si cerul e nemarginit:albastru si senin ca un strop aproape rotund de ploaie...
Imperfect se tes frunzele in mar.O parte de primavara abia s-a culcat,nefiresc,peste tamplele salcamului,trezindu-l...
Si fluturii s-au trezit.Unul alb,ca o fantasma neteda isi lasa in urma praf de creta.O luna a lui Marte,verde si vesela,s-a oprit in gradina ta ca un fel de tinerete si ti s-a cuibarit in sufletul salcamului tau.
Mi-era dor de-asa un martie,ca un copil infantil peste care trec fluturi si flori,vise colorate,iarba verde si un vant dulceag cu miros de primavara.Gradina ta este,in primavara asta,coltul meu de suflet.

Zile de mai...

Mi-e asa de dor de zilele de mai...
Vai,cat as adora surasul tau imperfect si ochii tai cuminti ca diminetile...
Te-as duce in gradina si ne-am pune toate florile in par si apoi ne-am uita in oglinda apei cum inflorim...
Cat as mai pierde timpul pe bratele tale lungi,mereu calde,privind cerul printre ramuri de mar si frunze verzi...Cat ti-as privi infinitul din ochi si absolutul de pe buze,cat ti-as urmari jocul umerilor tai goi peste care bate vantul de primavara...
As astepta rasaritul soarelui dimineata de dimineata,te-as adora iar pe tine...
As muri in fiecare noapte de dorul tau si m-as trezi cu numele tau incrancenat pe buze si cu visul tau in amintire si iar as privi geamul indelung,pana te-as vedea rasarind ca un soare tacut dupa colt si ti-as iesi in intampinare...
M-as plimba prin toata gradina si as cauta diamante prin iarba,m-as agata de fluturi,m-as ridica la ceruri si te-as privi cum imi zambesti de jos capruie si satena.
Vai,cat te-as iubi de-ai fi a mea in primavara asta...Cate agrafe de timp ti-as prinde in par,cu clipe cu tot,sa iti aduci aminte de mine...Cate ploi as petrece afara cu tine,de dimineata pana seara...Cate zile insorite am avea,cate iubiri,cate amintiri...
Privirea ta,flacari in noapte,gandul meu,iluzie portocalie,surasul tau,galben ca o papadie,visul meu,visul unei zile de mai...
Si cate stele as numara in noapte de dragul tau si as privi-o pe cea din care tu imi zambesti fermecator,ti-as spune basme si povesti,m-as face luna de mai pentru tine...
Poate nici nu iti amintesti primavara trecuta,cati ghiocei ti-am daruit,de cate ori ne-am imbratisat sub marul inflorit,cate parfumuri dulci mi-ai lasat pe haine,de cate ori mi-ai impletit gandul si parul...Si,Doamne,cat te-am iubit in primavara aia!
Mi-e asa de dor de zilele de mai...