Vara sufletului meu...

Iată ce-ți aduc rândurile mele, în tinerețea lumii, cu dragostea de mână, iată ce-ți aduce începutul unui mare cântec...

Între cerurile tale, vară, sunt cea mai mică fată luându-și zborul din cuiburile rătăcite ale rândunelelor ei...În luna cireșelor amare, umbra copilei care le vorbea cocorilor demult șoptește ecoul cu glas sfârșit: ”a fost odată...” Căci orice zbor început în zori și terminat în amurg e noaptea ca o poveste culeasă dintr-un odinioară al amintirii, când tu însuți nu mai poți zbura și rândunelele își închid aripile între vise...

Între ploile tale, mă înalț spre cerul meu lăuntric, ascultând și îngânând în tremur versuri parcă fără de sfârșit: numai sufletul se încurcă în razele unui soare blond, / numai inima mi-e obidită de strigătul stelelor.

Sub soarele tău, n-am ochi de cercetare decât pentru cântecul sufletului meu, n-am aripi decât pentru zborul cocorilor închis în templul din mine.

Credincioasă prietenă, vară, scrisoarea mea nu-ți aduce decât nostalgia acestor cireșe coapte și căzute pe pământ ca toate iubirile mele sfârșite la o margine de vreme.

La răspântiile tale de drum, îmi simt ochii deschizându-se ca stelele în același loc pe cerul prea albastru, așteptând ploile care să-mi spele privirea și zorii căprui, așteptând plânsul lunii pline care mi-a inundat sufletul.

În palmele tale sunt cărăbușul zburlit de zbor, cuprins între două răsuflări de secundă, mică precum un minut de iubire care trece și lasă în urmă versuri franceze cântate pe la ferestre ”je t'aime comme un loup, comme un roi...”

Scrisoarea mea oftează umil și zâmbește în fața măreției tale. Mă hrănesc din palma amintirilor tale cusute cu fluturi și privesc depărtarea cu ochi senini. Ești acolo. Te văd, te simt. Te ascult. Cu zâmbet alb, mă arunc în ierburile tale. Râsul obrazului, cerul albastru și soarele blond, toate-mi sunt în inimă.

Prietena mea, mă așez și umplu pământurile tale cu versurile trupului meu culese din tine. Murmur de stele și de ape.

"Trupul și sufletul meu sunt începutul unui mare cântec și tremurul mâinii care-l caută..."

Lorelei.

gânduri, zboruri, aripi...

Acolo, ca un leagăn al opririi timpului, copilăria și adolescența își mistuiau îmbrățișările. Și după strigăte, șoaptele copiilor mari păreau și acum groaznic de puternice. Vântul se oprise să le asculte pentru o clipă toate dorurile și toate visurile. Și iluzia exista. Și viața. Elanul, credința, madrigalul, lirismul se înnodau în bătăi de inimă constante. În urma stelelor împinse de cerul greu, zorii curmau îmbrățișarea divină a întunericului care ardea și iubeam. Luna desena raze și acolo, undeva, versuri prindeau între degete zborul ca din basme...și...”n-am iubit pe nimeni așa cum te-am iubit pe tine...” Păstram în inimă frânturile a două nopți perfecte, rupte din povești cu zâne, Ilene Cosânzene și Feți-Frumoși și erau departe toate gândurile, toate tristețile. ”Nu pleca!...Încă nu m-am umplut toată de tine!”...și timpul își ținea răsuflarea, ascultând rândurile unei noi cronici. Lumea, prietenia, viața, iubirea, trandafirii sălbatici, primăveri întârziate, toate se ascundeau în inimile astea tinere care ascundeau o eclipsă a nostalgiei cu fericirea. Și iubeam. Și eram mici, cu aripi crescute până la stele, cu zâmbet larg și părul fluturat în vânt, cu ochii visând la nemărginire. Și dorul pândea în spatele speranțelor, cu timpul de mână, aruncând într-o ramă de fotografii o amintire...cum n-a mai fost alta.

Lorelei.

Pentru prietenia lor, soarele zilelor mele.

E ca atunci când infinitul întors pe dos, 8-ul acela, se conturează perfect și creionul se oprește acolo unde a început. Acolo ard stelele, acolo arde amintirea. Acolo...suntem noi.

Mai ştii? S-a întâmplat acum 100 de ani.

Îţi mai aduci aminte clipele care stăteau între noi?

Ne aşezam la două capete

Diferite,

Dar perfecte, de secundă,
Şi ne întâlneam privirile ca nişte copii

Şi parcă nu ne vedea nimeni,

Timp în care la geam cădeau oceane întregi

Care, poate, mi-ar fi îndoit şi aripile,

Dar nouă nu ne păsa.
Afară erau ploi reci, mult mai reci decât gheaţa,

Deşi era toamnă pe frunze, pe gene de vânt,

Dar la noi în suflet

Înfloreau mai mult trandafirii, decât arămiul,

Şi era vară.

În timpul acela, fie că ne era bine, ori nu,

Călătoream cu gândul spre mări infernale,

Spre plaje infinite, mai vechi decât noi,

Pentru că ne ajungea o privire scurtă

Şi inima zbătea a vară,

Atingeam vacanţa cu vârfurile părului bronzat

Şi sufletul se strângea ca o castană...

Coaptă...

Mai ştii?

-Eu aproape că nu mai ştiu...poate a trecut mai mult de un secol, sau mai puţin de-o săptămână...

Nu...nu mai ştiu...mai am doar în palme jumătăţi nebune de fotografii, jumătăţi de amintiri, de suflete, de aripi.-

Mi-e dor să te aud spunându-mi "te iubesc"...

Summer tag.

Primită de la Sab și Criiiiis.

Și leapșa asta arată așa:

Trebuie să scrii în 3 fraze ce a însemnat vara asta pentru tine.

Apoi mai scrii vreo 3 fraze despre vara trecuta...

Și apoi închei cu o concluzie...comparativă sau...ce-o fi...:)

Și leapșa mea se desenează cam așa.

Vara asta.

Vara în care am învățat să zbor, am fost la mare și nu m-am înecat, am fost într-o tabără despre care să-mi amintesc muulti ani înainte, și a fost a doua vară a sufletului meu.

Vara asta mi-am făcut niște prieteni grozavi, fie că i-am cunoscut acum sau am legat o prietenie foarte strânsa care, poate, înainte nu exista.

Vara asta am iubit, am sperat, am visat, am desenat în acuarele poeme, am învățat să zâmbesc din suflet și am avut 14 primăveri pe gene.

Vara trecută.

M-am nimerit în trei tabere geniale, cu mare, prim-ajutor și ceva divin.

M-am îndrăgostit puțin dar mi-a trecut repede, nu fusese decât o iluzie și eram mică.

A fost prima vară a sufletului meu.

Concluzie.

Vara asta o s-o am în suflet pictată cu stele violet.

Vara trecută o s-o uit într-o vreme... A fost doar un început.

Vara viitoare...va fi vara viitoare. Păstrez asta într-un plic, pentru mai târziu. Pentru când va fi viitorul. Și de vara viitoare voi fi liceeancă.

Now...leapșa merge mai departe la...

Ameli

Kriss

Ruox

Cine sunt eu?!

Monica

Anilei

Buffy

Delilah's

X.Vibe.(cu care m-am întâlnit, din fericire, vara asta)

Emmyema

Layla

Falling

Slow Motion.

Și le-o mai dau tuturor celor care mi-au dat-o la rândul lor.

Atât.

Pentru că iubesc vara și zâmbetul,

Lorelei.

It's over.

O altă vară a sufletului meu...

O altă vară pe care o laşi să plece...Nu mă mai surprinde...n-ar fi prima oară.

E dureros. Vara mea, pe care o crezusem la început eternă şi senină, pleacă fără să lase în urma ei măcar o rază de soare.

Nepăsarea ta...a adus toamna.

Azi am tot gândul incolor. Nu am chef, pur şi simplu, să arăt zâmbete, să suspin zgomotos, să plâng în tăcere. Nu. Tac şi aştept, nu fără nicio remuşcare.

Azi încerc să mă obişnuiesc cu acel odinioară al amintirii unei alte veri...O singură vară, atâtea amintiri, aşa puţine secunde scurse printr-o clepsidră spartă. N-a lipit-o nimeni.

O jumătate de fotografie, o jumătate de zâmbet, o jumătate de ploaie, o jumătate de suflet. Atât mi-a mai rămas.

Asta a fost ceea ce am numit "Vara sufletului meu..."

Lorelei.

(Crezi că am rămas numai atât? Mi-am scos masca neiubirii tale de pe chip şi l-am aruncat pe portativul glasului tău cu care învăţasei să mă minţi oval şi atât de perfect...)

Spintecând nemărginirea...

Soarele despicase oceanul în două

În două părți, și-am zis

Să merg desculță pe ocean

Pe-oceanul mare,la jumătate.

Și-am mers și

Aceeași rază iminentă

M-a spintecat în două.

Mâna mea dreaptă a căzut în ocean,

Mâna mea stângă a căzut în ocean,

Ochiul drept privea în larg,

Ochiul stâng privea în larg,

Spintecată.

De-o parte și de alta,

Oceanul acordat în tonuri

În tonuri majore,

Mă îmbrățișa divin după cuvinte,

Îmi atingea obrazul stâng,

Îmi atingea obrazul drept,

Mi se despica tot chipul,

Gând de gând,

Sprânceană de sprânceană,

În stânga mea,

Oceanul spinteca,

În dreapta mea,

Oceanul spinteca

O rază de soare.

Lorelei.

Cântec

Închisesem amurgul sub pleoape

La mal de mare

Și îți surâdeam în creștet tâmplele.

Mă culcasem lângă tropotul inimii tale.

Cântai...Nu știu,nu-mi amintesc ce cântai.

Cântai, poate, despre nopțile în care

Te-au alintat stele în valuri,

Sau poate îți cântai copilăria

Care ți-a murit demult undeva,

Într-o peșteră de necuvinte...

Nu știu,nu-mi amintesc ce cântai.

Închisesem amurgul sub stele,sub noapte,

Pe plajă undeva, între scoici celeste,

Mă culcasem lângă ochii tăi primăvăratici.

Nu știu, nu-mi amintesc ce spuneai...

Spuneai în cuvinte aiurea

De dragul tău,de dragul meu,

Iubirea...

Nu știu, nu-mi amintesc ce spuneai...

Eu atât știu.

Adormisem peste aripile tale...

Lorelei.

Absurd

A curs marea de pe pământ

În cer.

S-a răsturnat cu îngeri,

Cu pești și cu scoici,
Cu tot,

Și a umplut cerul de apă sărată.
Atunci priveam cerul de apă

De pe plajă,

Numărând aripile rămase închise

În nisip.

Lorelei.

Înec

De dragul nostru, în palme sfinte de îngeri iluzioniști, m-am înecat de câteva ori între valuri, azi.

”Nu doare deloc moartea, iubire! ” am spus.

Și îngerii mi-au răspuns nonșalant...”Nu acum, iubire...Moartea nu doare acum...”

Nu m-am speriat deloc, ba chiar m-am mai aruncat de câteva ori printre valuri...și-am mai murit de câteva ori pentru iubirea noastra...

Nici nu știi cât de frumos mi te-am imaginat strecurându-te cu gândurile printre valurile înalte și dese...Cu pescăruși nebuni privindu-ți zâmbetul cald oglindit în mare, cerul întreg acoperindu-te cu clipe scurte și vibrante...lucruri simple...Mi te-am imaginat privindu-mă după cuvinte, jucându-te naiv prin nisip cu degetele de la picioare și o scoică aproape crăpată în mâna dreaptă...

Te-am așteptat, poate ai să-mi apari după un val absurd, strecurată un moment înșiruit lung pe pământ, sărutându-mi tâmplele stropite cu soare, ochii auriți, obrajii ușor bronzați, buzele sărate de mare, gâtul, sufletul între aripi...

Aș fi murit infinit pentru tine...dacă moartea mea ar fi însemnat doar un înec de o secundă într-o mare însetată de mine, de dulceagul sufletului meu...dacă moartea mea te-ar fi adus lângă mine, stropindu-mi umerii arși de soare cu apă sărată...dacă moartea mea ar fi însemnat o altă condamnare la viață...dacă moartea mea mi-ar alunga umbrele din spate, înlocuindu-le cu umbra ta!...

Unde ești, suflețel?

Lorelei.

Tabără de vară.Finished.

Parcă privisem lumea printr-un ochi de sticlă,când am închis o bucată mare de vară într-un plic,și l-am expediat infinitului...adio,tabără...

Prietenii legate,zâmbete senine,vorbe,răsuflări,înviorări...Și parcă nici n-au fost.Colț de stele,frânturi de iarbă,sărituri nebunești,poze aberante,câteva prietenii legate așa,strâns și frumos de început...Noi.6.(L.,ank,Bettys,Wrox,diaB,Kari)

Și-am mai rămas două umbre.

Lorelei.

Timp...

Salut,timpule,bine te-am găsit
O clipă doar mă așezasem să am somn liniștit
Pe tâmplele-ți,deasupra genelor false...

Dar stai aici la un ceai cu lămâie,
Cum mai ești?Cum îți mai saltă inima?
Puțin timp crezusem c-ai murit
Căci te simțisem lângă mine rece,împietrit...
Ori a fost doar vreo părere în stil îngeresc
În clipele de ciocolată albă dospită pe lună
Când crezusem că iubesc...

Viața mea e infinit mai bună
De când mi-am adormit lumina-n ochi,
De când am început să uit
Oameni cu inima închisă în șireturi...

Iubim,timpule!
M-am scăldat în trupul tău cuminte
Și cred c-am înflorit în dragoste,
De ochii verzi,de păr brunet,din negură furat
De ochi căprui și antici,cu părul ondulat,
De-un colț de cer pe care
Cred,sau poate numai mi se pare
Că ieri am renăscut...

Servește doar un ceai până mă rup de tine
Și-nvăț să trăiesc printre îngeri de soare
Decât printre străini cu chipul cunoscut...

Să rupem tăcerea zburând,strigând șoptit
”Salut,iubim!”,și să ne auzim ecoul între noi
Căci demult am renunțat la tatuajul lor amprentat pe piele
Și-au mai rămas numai fotografiile din doi.

Timpule,iubim!Alt cer vedem,și altă mare,
Oprește-te o clipă,iubim și îți trimit și-o sărutare...

Am rămas o pată galbenă pe-atlasul tău geografic
Și un cuvânt scurt franțuzesc în dicționar.

Timpule,iubim,sperăm,dorim în șoaptă,
Mă rup de tine,adio!

Lorelei.

(Wings wouldn't help you...down)

Vara sufletului meu...

Vara mea,azi plouă cu noi,ne-am schimbat,fără să prindem de veste!Mă simt în pragul tinereții liliachii,gata să îți sărut chipul ars de soare...

De câte ori mi se întâmplă să mă plimb cu dragostea de mână,se întâmplă să îmi fie bine...și mi-e frică de prea mult bine,și mă trezesc cu o clipire rece de căprui și ajung iar pe linia mea de veșnică visare...

Vara mea,tu ești vara sufletului meu!...Rămâi,ești atât de frumoasă!

Anii copilăriei mele au sunat a cântec...Și-acum,îmi doresc mai mult ca oricând viața...Secunde lungi curg în clepsidre,îndemnate de anticul trup al Timpului.În sufletul meu,armonii majore,de tinerețe.Până la urmă,tinerețea înseamnă elan,seninătate și bucurie,o sete incredibilă de viață...Asta e..sufăr de boala gravă de tinerețe magică și exuberanța sentimentului...Vara,se ning fluturii sufletului meu...aripi galbene,care mă duc spre a mea eternă plutire.Plutire pe tinerețe,pe aripi albe,în picioarele goale...Tinerețe...eterna tinerețe...momentul oportun în care visele copilăriei se prelungesc sfios încercate de clipe de maturitate.N-o să mă las doborâtă de gustul primilor ani de maturizare efemeră...ba din potrivă,în sufletul meu,eu o sa rămân mereu copil.Pentru mine,creșterea exterioară simbolizează numai șablonul adultului în devenire...în rest,sunt numai libertate și seninătate.

Ma simt gata să îmi iau zborul de pe crini,cu polen violet,Vară,du-mă spre colțul meu nebulos de Rai,din infinitul rupestru...Fericirea și dragostea,mână în mână,fără trecut și fără viitor,cu marea dorință de a căuta,de a ști...și nu pentru curiozitate,ci mai mult de atât:nostalgie.

Vara sufletului meu,la poarta casei tale,veghează și va veghea totdeauna dragostea...Totul ne desparte:dragostea,lumea,viața...Dar dacă nu mi-e frică de zâmbetul tău,atunci nu mi-e frică de nimic.Vara mea,în anotimpul tău mă voi contopi cu orice...voi fi aici,răspândită în univers,în cele patru colturi ale lumii și,mai mult de atât,voi cânta cu sunete false la fereastra casei tale.

Și totuși,Vară,mi-ai adus șoaptele tale în picuri de ploaie...Plouă...Plouă spart și fals.Plouă peste fluturi...

Aripi

Cred că a trecut ceva(mai mult)timp de când nu am mai postat premiile pe blog.Deci,voi posta acum vreo patru:D

Multumesc scumpei mele Amelie(fară cuvinte pentru ea)pentru premiul de vară,lui Premii for blog si...parcă lui rms pentru cel cu sunshine:P

(L-aș da eu la mulți dar majoritatea au primit)Deci,Premiul de vară merge laemmyema,Lola,X.Vibe,Bineînțeles la îngerașul meu de paris,Prometeu,Tess și Criiisss.

Buun,Amelie,ti l-as fi înapoiat dar...l-ai primit deja...

Enjoy!

Acum postarea.:D

Aseară mi-a fost dor de tine şi m-am ascuns sub căpruiul infinit al ochilor tăi.Am fost ca o lentilă de contact între tine şi ochiul tău...doar de dragul de a vedea prin mine jocul nesfârşit căruia i se zice viaţă.Am făcut atunci tăcut,cu scris violet,un pact cu iubirea.

Aseară,steaua care părea fixată etern pe bolta senină,s-a desprins şi a căzut liniştită în alt univers,murind în fericire cu dragostea mea pe buzele sale.În urma-i,praf de stele...

Aripi de înger peste pleoape.

The last remember

E vară,e pace,e vacanță!!!

S-au închis sute de porţi...sute de momente în care am fost sau doar era să fim fericiți,în care am fost sau eram la un pas de a fi triști,plini de speranță,emotivi,răi,urâcioși,nebunatici,visători,buni,amuzanți,penibili,iubitori...și toate împreună.

Eu?Eu n-am cum să fiu într-a 8a...Mai e un singur an,o singură clipă,un singur dor,căutând în cărți sistematic spre aspirațiile mele...Eu o să mă joc doar de-a clasa a 8a...pentru că eu voi rămâne mereu ”eleva Lorelei dintr-a 7a”...

Și totuși...Ce-o să fac?Cum o să-mi controlez amăgitorul dor răsunat din garoafe?Cum o să mai simt acel parfum specific,în dreapta,în față?Cum o să mă mai satur de aceiași ochi,de aceleași gesturi și mers specific?Cum o să pot sa trec o vară înainte fără toți ceilalţi?

Cum o să îndur?

Ultima amintire dintr-a 7a...s-a dus.Mi-a mai rămas,dintr-o excursie unde se agaţă harta în cui,o poezie...un poem de lumină!

Teoretic,mi-am propus să învăț să zbor,vara asta...Practic...O să-mi controlez zboruri frânte în înalt...Și-mi va fi dor,prea dor de tot.

Lumină

E atâta lumină în sufletul meu

De parcă

Un val nebunesc,rupt din soare

În unghi ascuţit

S-ar sparge în speranţă

Şi mi-ar coborî

Sfios

Peste aripi,peste umeri

Şi mi-ar umple ochii.

E-atâta lumină

Că cerul se topeşte

În nori,în fluturi perfecţi,

Şi înfloresc trandafirii.

E-atâta lumină încât

Coboară fericirea,
De parcă ar auzi

Strigarea şi,vai,e o minune!

E-atâta lumină,dragă,

Atâta încât am învăţat puţin să te privesc

Şi totuşi

Nu mă mai satur de pofta privirii tale.

Dar voi?

Aţi învăţat a merge-n întuneric,

Ori încă

Păreţi a fi într-un continuu

Joc de-a "baba-oarba"?

V-a răvăşit tristeţea sufletul,

Ori vreo deznădejde

V-a plecat lumina ochilor?

Totuşi,perfect,

La mine e atîta lumină încît

Îmi strălucesc poveştile căprui

Din ochi înstelaţi.

It's all love,my stupid love.

Ale depărtării în vară

Acolo unde vara și-a strălucit chemarea,

Acolo prima dată văzut-am îndurarea.

Acolo vântul cald își deschidea aripa,

Acolo-n fericire prea lungă era clipa.

Acolo cunoscusem iubiri amăgitoare,

Acolo,dragă,ore-ntregi cerșeam înduioșare.

Acolo cunoscut-am zei și zeițe-n zbor

Acolo cunoscut-am un vis stălucitor.

Acolo a-nflorit adesea luna plină

Prin iarba-mbujorată în tulburea lumină.

Acolo cunoscut-am,în visele de vară,

Sufletul tău zbătând o tremurare-ușoară.

Acolo cunoscusem bătăi în frământare,

Acolo mi-au crescut umile aripioare.

Acolo visul dulce sclipiri adânci aprinse,

În taina nopții cerul o stea gălbuie plânse.

Acolo vântul dulce-ngâna șoaptele noastre,

Acolo se rosteau vrăji și magii albastre.

Într-o săgeată de-aur grăbită și ușoară

S-au spart în depărtări gânduri de domnișoară.

Acolo clipe albe mai tremură pierind,

Acolo amintirile se-mbracă în argint.

Acolo ne-au rămas și glasul și uitarea

Și-adânc departe sună zbătându-se chemarea.

(conversatie cu un suflet noncolor 2)

Sufletul-Ce ploaie!...

Lorelei-N-am nevoie de ea.Mă descurc și singură.

S-Știu că n-ai nevoie de ploaie.Nimeni n-are nevoie de ea.

L-Ba da...

S-Nu-i adevărat...

L-Ba da...De exemplu,mie îmi place să plouă înainte să dorm,seara.

S-De ce,ți se pare romantic?

L-Nu.Îmi place...pentru că...e un fel de poveste.

S-Eu nu văd nici zmei,nici prințese,nici nimic.

L-Acum e zi...N-ai cum să le vezi.E un miracol.

S-Mda...Eu n-am învățat încă să văd miracolele.

L-Așa se pare.Și oricum,nu este un basm...am zis poveste...Este un fel de poveste cu tâlc.

S-Ce fel de poveste?

L-O poveste...angelică...Uite-acolo:privește puțin cerul.Vezi?E strâmb.E mai strâmb acolo unde plouă mai mult.Și e puțin violet și...E altfel.

S-Ești nebună...Ai vedenii...Caută-te...Ești nebună de tot!

L-Probabil.

S-Pe cuvântul meu!

L-Tot ce e posibil.Ei bine,acolo ploaia e mai grea...Picăturile sunt un pic pătrățoase,fiindcă se înghesuie.Aici,uite,sunt aproape rotunde...Și sunt mai albastre.Și dacă stai să le privești atent,aproape că strălucesc.

S-Ești nebună de tot.

L-Am spus,probabil...Fii atent.Uite,picătura aia,albastră,povestește acum...Și o să povestească până o să cadă.Și știi ce o să se întâmple cu ea?O să se transforme-n apă.

S-De parcă acum ce-o fi?

L-Acum e jumătate cristal,jumătate poveste.

S-Aloo,pământul către Lorelei!...

L-Ești teribil.Lasă-mă-n pace.Vreau să plec.Acolo vreau să plec,unde e ploaie mai multă...Acolo,curcubeul e mai puternic...Și sunt fluturi mai mulți...Fluturi de ploaie...fluturi albaștri și violet...fluturi de mătase...

S-Unde să pleci pe ploaia asta?Doamne ferește!Măcar ia-ți umbrela!

L-N-am nevoie.Plec așa.De fapt,o să îmi iau și rochița de vară.Pentru că azi e prima zi de vară...

S-Aaa,da!La mulți ani!

L-Ziua mea e pe 8 aprilie.

S-E ziua copilului azi,fetiță.

L-Eu?Fetiță?Eu vreau la mările mele...la cerurile mele...la pădurile și castelele mele...Eu vreau la cărțile mele.Și-atât...Eu nu mai sunt de mult o fetiță.Poate tu,sufletul meu,ai păstrat ceva din copilărie...ceva din vechiul suflet de copil,cu ochi senini...

S-Poate...Atunci,la mulți ani mie însămi!!!Uraa!

L-Gata,încetează.Sunt tristă...

S-De ce?Azi e ziua mea...eu sunt sufletul tău...deci,e și ziua ta!!!

L-Nu știu...Eu nu mai sunt de mult o fetiță.

Am ramas....De ce?

Si eu am plans.Am plans cand pentru prima oara am simtit ca ceva se rupe din mine,odata cu plecarea atat de timpurie a Verii.Trupul si sufletul meu s-au stins din inceputul unui mare cantec.Am ramas inchisa,intr-o toamna saraca,care m-a privit cu superioritate.I-am slujit infirma,am sperat totusi intr-o intoarcere a Verii,m-am temut de strigatul Toamnei si am plans.Atunci,pentru prima data,m-am simtit abandonata.
M-am simtit nespus de singura.
M-am simtit singura pentru ca mi-am pierdut cel mai de pret prieten.Am pierdut vara.Mi-a furat inima,odata cu plecarea ei.Mi-a furat si o parte din suflet.Am asteptat,am asteptat cu multa durere sa se intoarca,sa ma ia cu ea in neant...
Am avut o cumplita lovire cand a plecat.Ba mai mult,am inceput sa sufar necontrolat.N-am mai zambit,mi-a fost dor,dar un dor cum n-am mai avut niciodata...
M-am simtit,pentru prima data in viata mea,singura.M-am simtit schilodita de plecarea ei infantila,fara sa isi ia "ramas bun!"...M-am simtit stingherita cumva...Am avut,pentru ultimele clipe din viata,ganduri puerile...Vara mi-a furat copilarie,fara sa ii pese ca o voi pierde pentru totdeauna...
Pamantul ei mi-a lasat insa amintiri.
Dar Toamna s-a razbunat.N-am iubit-o niciodata,decat acum,obligata fiind sa iubesc luna aceasta.Ma obsedeaza...
As trai,intr-o dorinta incrancenata,intr-un fluture de noapte.Dar Toamna mi-i i-a luat,si am incercat in neputinta sa ii iau inapoi,dar i-a omorat nemiloasa.
Am incercat sa ma agat de haina Verii,dar ea a plecat.M-a lasat pribeaga prin noiembrie.

Amurg si ploaie...

Soarele incendia ieri padurea
Printre crengi.
Corbi isterici alergau spre cer
Prin zi.
Nici nu stiau unde mergeau,
Unde fugeau...
Norii se infumurau
Deodata
Si se spargeau
In durerea unei furtuni.
Si se izbeau de frunze
Lacrimi albe
Usor sarate,pure,ca minuni
Cu gene dalbe
Imbracate in tristete.
Petalele se rasuceau in vant
De vara
Calator prin lumea-albastra
Dulce,ca un cub de zahar brun
Unic fenomen al inserarii
-ploua-
Soarele plange cu roua
Si cade in mare
Stingandu-se in linistea mare
A noptii...

Jurnalul unei scriitoare-Inaltarea mea spre alte lumi...

Din livada razbate pana aici taraitul greierilor .Parca sunt undeva la tara intr-o seara,cand somnul ma ocoleste,asteptand sa se intample nu stiu ce minune,care sa schimbe ceva in existenta mea ,s-o inscrie pe un alt fagas decat cel ai carui pasi sunt dinainte determinati.

Cred ca fiecare dintre noi si-ar dori sa i se intample ceva iesit din comun,ceva care sa-i deschida apetitul pentru necunoscut,pentru aventura.Ne plictisesc zilele monotone si noptile,ce par la fel de lungi.Se duc fara sa lase vreun semn al trecerii lor ireversibile.

Probabil copacii sunt mai intelepti decat noi.Se pleaca in fata inevitabilului cu un fel de smerenie care ne surprinde.Spre deosebire de ei,noi cartim in fata implacabilului incapabili sa ne impacam cu un destin omenesc,chiar daca suntem doar trecatori prin viata ca un vis.Vietile noastre sunt doar o masura a scurgerii timpului.Puncteaza din loc in loc vesnicia.

O clipa,imi lasasem gandul dus pe firul amintirii la vremea cand nestiind sa buchisesc literele,bunica imi citea basme a caror actiune se descalcea repede,chiar daca autorul atragea atetia ca au trecut ani si ani pana ce Fat-Frumos i-a venit de hac zmeului si a salvat-o pe Ileana-Cosanzeana.

Ne vine greu sa ne recunoastem invinsi de propriile noastre arme,d-apai sa mai si trambitam infrangerea.Numai eu stiam ce se ascundea in sufletul meu dincolo de fizionomie aparent calma,usor marcata de tristete.

Ma simteam la inceput de veac asistand la disparitia unei lumi ce apartinea prin structura ei trecutului si la aparitia altei lumi despre care era greu sa ghicesc incotro isi indreapta pasii.Si ce mi se parea covarsitor,era un sentiment de vinovatie totala.Nu cred ca cineva ar putea intui exact starea mea de atunci.Parca imi atarnau in spate toate pacatele omenirii,reactualizate cu o forta cosmica.

Pentru prima data indoiala si-a facut loc in gandurile mele.Am realizat in sfarsit ca drumul meu nu e intins ca-n palma ci cu tot felul de asperitati,cu urcusuri si coborasuri repezi,ce-ti taie respiratia.

Am inteles ca in viata nimic nu se obtine fara munca asidua,ca automultumirea e un drog cu efecte periculoase pentru evolutia ulterioara a indivdului.Am inteles foarte multe lucruri intr-o vara ce avea sa nu se mai termine,o vara in care am simtit nevoia sa-mi randuiesc cu grija in minte semnificatia unor indelungi meditatii.Primul meu insucces adevarat mi-a adus cu sine un imens castig spiritual.

Am invatat ca nu trebuie sa regretam nimic atat timp cat mai exista o primavara care vine sa se suprapuna peste toate toamnele din sufletul nostru,aducand cu ea bucuria implinirilor viitoare.

Jurnalul unei scriitoare-Inaltarea mea spre alte lumi...

Inca se mai zaresc pe asfaltul umed urmele tocurilor pecetluite sub caldura torida.Nu mai sunt de multa vreme copil,cel putin eu nu ma simt,fiindca mereu gandurile ma poarta intr-o alta lume,o lume a mea,dar tot imi place sa merg desculta prin ploaia calda,sa-mi las obrajii biciuiti de picaturile repezi.Ropotul lor imi strecoara in suflet un nemarginit sentiment de eliberare.Dispar dintr-o data suvoaie nesfarsite de oameni ce se scurg toropti de zapusala,spatiul pare ca se dilata,iar strazile se pierd in infinit...

Asta e vara...e pace,e vacanta...dar cum incepe scoala,vacarmul se intinde pana si peste mine si-mi alunga stingherul suflet gol dupa o vacanta singuratica si linstita.Cand nu ma preseaza timpul,ca acum de pilda,imi place sa merg spre casa pe jos.Strabat cu pasi domoli cartierul linistit de la marginea orasului si ma opresc iarasi,ca in alte multe dati,sa admir vitele cochete amplasate cu gust in spatiile inundate de verdeata.Am ramas din copilarie cu o preferinta deosebita pentru cainii inteligenti...imi plac foarte mult animalele...

Imi amintesc de ziua in care am fost inscrisa la scoala...Mi-ar fi greu sa reconstitui in cuvinte ce am simtit atunci.O lume de vis isi inchidea grabita portile in urma pasilor mei.Nu-mi venea nici sa rad,nici sa plang.Ma zbateam intre nostalgia unui ieri trait in libertate si curiozitatea unui maine de care nu-mi mai apartineam in intregime.Cu voia sau fara voia mea ma inaltasem spre un alt prag al vietii-un prag a carui semnificatie am constientizat-o aproape de valorile obiective.Pentru mine insami incetasem sa mai fiu un copil,chiar daca in ochii celor mari noua situatie nu schimba prea mult datele problemei.E ciudat,dar pentru mine prima zi de scoala si-a pastrat aerul sarbatoresc...

Mi-am facut si un prieten de atunci...copilarii,dar imi dau seama ca experientele noastre sufletesti au ceva in comun.Si eu am incercat,ca si el,o strangere de inima cand am ajuns in ciclul gimnazial.Mi se parea ca se prabusile ceva in sufletul meu de copil.Parca si ochii luminosi ai invatatoarei isi pierdusera stralucirea estompati de o lacrima,cel putin asa mi se parea mie atunci...