balada soarelui-răsare

iau cu mine răsăritul unui soare mai vechi

într-o lume nouă,

port susurul râului

al cărui izvor tu mi-ești,

rănit de săgețile lunii

unor nopți sângerii

port cu mine răsăritul unui soare mai vechi

să-i dau drumul

pe cerul ochilor când

afară e furtună

și visele se scaldă în bălți murdare

numite ”lumi”

numai când se stinge soarele meu

îl aprind cu un chibrit

și te mai caut

și mai plâng

Lorelei.

ploaie

îți mai aduci aminte nopțile în care

furtuna curgea zbuciumată

în fereastra odăii mele?

felul în care mă iubeai

neliniștea ploii

strigătul sufletului meu

îți amintești ce grele erau

pe umerii noștri?

îți aduci aminte cum urlau pereții

loviți de cutremurul infernal

al norilor

și cum am deschis fereastra

să vină fulgerele

la mine în odaie?

îți aduci aminte oripilantul tunetelor

lumina demonică

a fulgerului care tăia cerul

când tu mă iubeai

și eu, îngrozită,

m-ascundeam sub pleoape?

ți-aduci aminte

cum nu m-ai mai găsit

în spatele genelor mele

și ai uitat să mă iubești?...

Lorelei.

Desen 20.

Doar când plouă pot să ne crească aripi,

Îmi spuneai,

Doar când plouă poți să îți dai seama

Ce e aceea, de fapt, fericirea.

O să îți cumpăr universul

Cu o mie de lei

Ca să găsești fericirea în formă de plasmă...

Uite-te în sus și imaginează-ți că acolo e imperiul tău.

Dar nu văd nimic,

Ți-am spus,

Plouă și mă dor ochii de atâta umbră.

Nu-i nimic, mă linișteai în șoaptă,

Nu-i nimic,

Poți să închizi ochii.

Imaginează-ți că vezi plasma ca pe o carte deschisă,

Și poți să citești în stele

Cum arată îngerii în fapt

Și cum coboară fericirea de sus.

Nu văd nimic,

Nu pot să văd nimic...

Închide ochii, mi-ai spus

Punându-mi mâinile pe gene,

Închide-i, și o să simți cum ploaia

Îți face aripi.

Universul e al tău, îți amintești,

Ți l-am cumpărat.

Acum taci și privește cerul pătrat

În picăturile atât de rotunde de ploaie.

Și-am stat așa ore întregi

Încercând să descifrez ce scrie acolo sus

Și când am deschis ochii

Nu aveam nici aripi, iar tu nu mai erai aici.

Ploua...

Și-am închis din nou ochii...

Lorelei.

My vintage crib of sweetest things.

Autumn rain

Bătând ca un ropot de ploaie,

Într-un suflet care nu încetează ”să fie”,

În alte furtuni, glăsuiește

Inima mea în sunete autumnale.

Îmi rezem fruntea de-atâtea ori sărutată

Între fulgere și tunete,

Și-ascult înăuntrul meu

O picătură ciudată de ploaie.

Nu caut cu inima, cu ochii,

Amintiri în toamne muribunde și reci,

Nu caut fericirea între demoni,

Nici ura între îngeri.

Inima mea, sclavă a sufletului,

Bate încet, neauzită, ca un radio stricat

Pe care nu ai reușit încă să-l repari,

Caută înțelegere.

Lorelei.

Kind of rain.

Afară ploua.

Noi, abia mângâiate de un amurg gri

De septembrie,

Atinse în treacăt de o frunză uitată de timp

Într-un pământ plan,

Ne ascundeam sub o umbrelă

Portocalie.

Şi în clipele acelea rupte în trei

Ne zâmbisem a prietenie.

Ploua cu suflete ascunse în fum,

Ne uda fulgerător fruntea, buzele,

Ne ajungea la gât, la palme,

Şi ne cuprindea bizar de dulce

Într-o îmbrăţişare căutată subtil

Prin buzunare...

Atunci, într-un moment de gânduri puerile,

Ne-am şoptit pe sub căpruiul muribund

Un simplu cântec de leagăn

"Mi-a fost dor..."

Îngeraşului,

Lorelei.

What about rain...?

Despre tine am vorbit destul.Am spus cat esti de bun,cat de rau,cat de idiot,cat de simpatic,cat de amuzant,cat de insuportabil,cat de frumos,cat de urat...
Despre mine...Si despre mine am vorbit destul.Am spus cat sunt de...ironica,rea,buna,urata,frumoasa,idioata,nesuferita,draguta,simpatica,amuzanta,oribila,visatoare...
Despre Pamant,am vorbit la fel de mult...
Am vorbit de tot.
Dar despre ploaie?
Despre ploaie cine vorbeste?
Hai,sa stam de vorba,sa vorbim de ploaie,sa gandim,sa ne amintim de ea,sa ne amintim de noi...
Stateam in ploaie...Dansam,ne jucam.Cresteam.Invatam.Ne iubeam.Ascultam.Vorbeam sau taceam.Priveam.Si toate astea,sub privirile ploii.Totul,toate,sub ea.
Iti mai aduci aminte ploile de mai?Calde,pline de iubire...Parca ne iubeam mai mult.Visam.Ne ascundeam impreuna in spatele ei,intr-un hotar nestatornic de vreme,intr-un cer intins ca marea pe pamant...
Aplaudam fermecati...Ne indragosteam mai mult cu fiecare strop.
Si stii?
Nu stii.Nu stii nimic.Nu stii nimic de ploaie...Hai,raspunde,ca asa e.Nu stii nimic.Nu te intereseaza.Te-ai gandit vreodata la ploaie?
Eu da.
M-am gandit tot timpul.M-am gandit la multe,in ea,in picaturi de apa.
Ne credem ingeri atunci cand stam in ploaie...Stii?Avem aripi si zburam.Impreuna.Mana-n mana,privindu-ne,razand...Suntem fluturi de apa.
Aminteste-ti cand ploua.Cand ploua peste sufletele noastre,udandu-le...Cand inchideam ochii si visam,asa,uzi...Cand ploua in marginile copacilor,peste blocuri,prin apus,cu caldura si cu frumos.Ploua cu noi.
Te-ai gandit?Iti amintesti totul?Pentru ca eu vorbesc cu tine.Chiar cu tine,cel care citesti acum asta.

Aminteste-ti cand ploua
Peste sufletul tau,
Peste sufletul meu,
Si uitam,asa,prinsi intr-o vraja
Cum e sa plangi,
Cum e sa fii si trist.

Stiam doar sa iubim,
Sa traim in lume,
Sa radem si sa fim
Macar in pret de-o clipa
Fericiti
Cum n-am mai fost vreodata...



Si mai am o intrebare pentru tine:de ce oamenii sunt tristi atunci cand ploua?Pentru ca niciodata n-am gasit raspuns la intrebarea asta...Stii?Eu caut fericirea in fiecare strop de ploaie,iar altii plang in suflet...