Nu!...

Și mă trezesc noaptea,

Insomniacă,

Purtând în suflet iubirea ta

Așa-zisă

Platonică.

Mă trezesc și zâmbesc.

Nu mai am...

Necuvintele mele docile

Strigătele tale

Disperate!...

Răbufnim!...Eu,din suflet

Tu,din neiubire...

Mă trezesc și,uite-așa,

Nebunia din mine

Nu mă mai sperie!

Nu mai simt...

Mă trezesc ascultând

Infinitul...

Strig

În șoaptă

Să nu-ți trezesc

Amorul.

Strig din templul meu

Pictat în coloane

Grecești,decorat cu

Garoafe albe în amfore...

Nu mai vreau...

Mă trezesc prividu-ți

Oripilantul.

Iubesc.Cânt.Plâng...
Nu mai cred...

Mă trezesc prefăcând cerul

În tablou

Și chitara-mi

În sirene...

Visez căprui...

Și nu mai sunt...

În istoria universului ne-a mai rămas o frântură cumplită de iubire semntată ipotetic cu ”a fost odată”...Am rămas o legendă printre legende...Aceea care îmi arată să nu mai cred în nimic,nici în povești nemuritoare și baluri,cât timp tu ai ajuns masca în propriul tău bal mascat.

Lorelei.

(Sweet things,we don't talk about...)