Mi-a fost frică să nu îl scap cumva pe gresie
Și să îl sparg
Cum a spart Eva infinitul mușcând din măr.
Mi-a fost frică, Adamul meu,
Că o să vii să-mi ceri eternul
Să cunoști plăcerea de a avea Întregul între degete.
Mă mușcase șarpele iubirii de picior
Și îmi sângera cu șoaptele tale,
Și, ca să nu îți dau Totul din mâinile mele,
Pentru că începuseră să-mi tremure de otravă,
Am mușcat din el și-am înghițit.
Am înghițit infinitul cu o mușcătură dureroasă.
Nu-mi amintesc dacă am murit apoi,
Sau dacă m-am trezit...
Îmi amintesc doar cum mi-ai spus
Că nimeni nu poate să țină
Infinitul în palme
Fără să moară.
Lorelei.
Veșnicia nu te primește dacă nu mori întâi, și nu te dezbraci de iadul cu care te acoperi.
Și când intrii acolo, fii sigur că nu ai cum să ieși.
2 comments:
foarte bine ca ai "muscat" Infinitul si ca-l tii in palmele tale pline de vise...frumos e la tine...in suflet..frumos!!!!!!!!
genial! imaginea care s-a născut în mine citind, s-a lipit de suflet...
Post a Comment