Îngerul avea aripile întinse
Acoperite cu pene rozalii, mate,
O aripă și-o rezema de cer
Îndreptată ca o pușcă spre stele
Iar cu cealaltă îmi atingea mâna stângă
Ca o mângâiere.
”Da”, i-am spus
”Hai să-mpușcăm stele
Una după alta pe aceeași direcție.
Poate după ce-o să avem cale liberă
O să putem s-ajungem
La univers.”
Se gândea îngerul apoi că
Dacă și-ar îndrepta aripa spre capul lui
Și-ar trage, n-ar mai fi îngeri
Și dacă ar împușca stele
Ar plânge cerul de dorul lor,
Ar plânge mările și ar striga oceane,
S-ar muta munții de la locul lor.
”Nu trag în nicio stea”, mi-a spus,
”Ține pușca asta și împușcă tu cerul
De vrei, iar de nu,
Arunc-o de pe stâncă să nu cumva
Să rănim pe cineva...”
Lorelei.
No comments:
Post a Comment