Poem

Când fericirea te umple ca un izvor cu ape tulburi

Sclipesc stelele mai tare

Și luna-ți bate în priviri cu raze...

Privirea ta- acea privire teribil de ciudată

Mi-aduce-n suflet mirosul de liliac primăvăratic,

Deși e (atât de) iarnă afară

Și totuși, și totuși,

Mâna ta mi-aduce celestul

Îmbrățișărilor divine ale primăverii

Din timpul în care

Soarele-mi cutremura ființa

Și zeii boemi, înaripați, îmi puneau pe tâmple

Poeme înflorite

Și zâmbete care visau la o neîntreruptă iubire.

Timpul, timpul ăsta care stă între noi,

Are nevoie de inimi care să-l primească înăuntru

Ca pe un soare. :)

Lorelei.