25 January 2011

Poem


Când fericirea te umple ca un izvor cu ape tulburi
Sclipesc stelele mai tare
Și luna-ți bate în priviri cu raze...
Privirea ta- acea privire teribil de ciudată
Mi-aduce-n suflet mirosul de liliac primăvăratic,
Deși e (atât de) iarnă afară
Și totuși, și totuși,
Mâna ta mi-aduce celestul
Îmbrățișărilor divine ale primăverii
Din timpul în care
Soarele-mi cutremura ființa
Și zeii boemi, înaripați, îmi puneau pe tâmple
Poeme înflorite
Și zâmbete care visau la o neîntreruptă iubire.
Timpul, timpul ăsta care stă între noi,
Are nevoie de inimi care să-l primească înăuntru
Ca pe un soare. :)

Lorelei.

11 comments:

Celestine said...

tu trebuie musai sa pleci din tara asta :)

Monica said...

genial finalul...

cate intrebari si dorinte...

Aimee said...

Prea frumos...:X Scrii superb:X

29decembrie said...

Buna,
scrii foarte foarte frumos:) poeziile sunt de asemenea minunate.Daca doresti si mi-ar face mare placere daca ai accepta un link exchange.Astept raspunsul tau la adresa schimbeschigabriela@gmail.com.
Sa ai o seara minunata !:*

Elena Catalina said...

suntem putin noi, cei care intelegem ca varsta nu e un prag in calea fericrii. nu exista iubb varsta pentru fericire. doar fericirile sunt altfel pentru fiecare varsta. te iubesc cand clipesti. te iubesc mereu!

Iulia said...

unde pleci ?

Lorelei said...

Sa plec...peste Ocean...

29decembrie said...

>:D<

ღAzucenaღ said...

Superbe versuri ,fericirea este foarte importanta si izvoreste din lucruri marunte.

Carmen said...

Îmi pare bine că ţi-am găsit blogul.
E o bucurie să-ţi citesc poeziile.

Iris Tiron said...

e superba!!! felicitari