Văd minuni.
Acolo strigă sufletul
Și apele în taină.
Strâng în pumni
Frânturi de oameni
Care, într-un timp
Neștiut
Erau ca zeii. Nemuritori.
În esența din palma mea
Găsesc zâmbete.
Unde-s ploile
În care-mi puneam
Furtuna din suflet?
Unde-s cuvintele
Din care-mi construiam
Templu?
Unde sunt zorii
Prin care strigam?
Ce e minunea?
Praf de stele
Și priviri senine.
2 comments:
ce dulce-i uneori antiteza ...
frumos ca intotdeauna :*
Post a Comment