Mi-aduc aminte şi acum clipa în care m-ai prins de mână...Nu mi-ai atins nici sufletul, nici inima. Mi-ai atins ce aveam mai scump pe lume. Mi-ai atins totul.
Am avut nevoie de sufletul pe care să-mi aşez tâmpla...poate doar să strig scurt, sau să mă rezum la un oftat şi o lacrimă. Am avut nevoie de mâna pe care s-o strâng în momente teribile, ca şi genul de "am nişte emoţii de nu mai pot!"...
Mi-aduc aminte o grămadă, nu ştiu dacă am uitat vreodată ceva, dar ne-au crescut aripile înapoi. Le ascundem straniu şi dureros...şi chiar dacă nu le vede nimeni, sunt acolo!...
Nu ştiu cât ai uitat, ce ai uitat, dacă ai uitat, dar eu n-am uitat nimic.
Păstrez în palme sufletul care n-a încetat niciodată să fie. Nu vreau să mă eliberez în spaţiu şi timp. Nu vreau să fiu matură...
Eu vreau doar copilăria pe care s-o ţin cuminte în buzunar.
Hai să mergem să trăim. Prinde-mă de mână, şi vedem noi unde ne duce zborul.
2 comments:
foarte frumos.. felicitarile mele:)
:*like
Post a Comment