1 October 2010

Moment.


Și toamna mă îndeamnă să plâng
Și plâng.
Inima mi se strânge într-un fulger,
Prin vene îmi curge ploaia,
Zâmbetul mi-e estompat
De ceea ce aceia ”mai mari”
Numesc suferință.

Copilăria nu știe să sufere.
Înseamnă că nu mai știu
Să fiu copil.
Toamna mă strânge,
Cuvintele mi se sugrumă
Și-n spatele privirii calde
Îmi curge o furtună.

Și plâng, acum, cu lacrimi dulci,
Îmi strâng sufletul, îmi leg inima,
Îmi iau chitara, și plec departe.
Îmi desenez pe necuvinte niște lacrimi
Care probabil
Ți se par irelevante...
Tac.

Lorelei.

6 comments:

Unknown said...

frumos ca intotdeauna :X

Tora ! Tora ! Tora ! said...

"Copilăria nu știe să sufere"
Universul ei este magic.Povestea pare adevărată și aștepți să vină Moșul.
"Îmi desenez pe necuvinte niște lacrimi"
Ești mare,gata cu joaca.
Dor de bunici, dor de magicul vieții perfecte.

Criiiiis. said...

Ai dreptate, copilaria nu stie sa sufere . Dar de ce facem greseli de copii daca am crescut ?

Ash said...

Intotdeauna momentele triste imi par mai intense decat cele fericite.Tu nu simti la fel?
PS:Nu prea stiu ce sa mai spun despre poezia ta.Pot doar sa iti dau dreptate cu privire la tot de ai scris.

. said...

frumos ca de fiecare data...

Esther said...

Hey Lorelei. Am citit si eu vineri cartea cu acelasi nume de I. Teodoreanu si mi-a placut enorm. Ti se potriveste de minune ,,numele" Poeziile, gandurile tale o readuc la viata pe vechea L.
Felicitari si mult succes in continoare.