Din dor

Ţi-ai uitat sărutul pe buzele mele

Când m-ai otrăvit cu tine,

Ţi-ai uitat iarna în sufletul meu

Când m-ai dezbrăcat de aripi.

Absurdul mi l-ai pus în priviri

Şi-am orbit de lumina lui
Şi mi-ai lăsat scrijelit pe inimă

Cuvântul care-mi semăna a dor.

Ţi-ai uitat glasul în mintea mea

Când ai plecat cu primul tren din gară,

Ţi-ai uitat lumina în privirea mea

Când te-ai dezgolit de nemurire.

M-ai agăţat în cuiul cerului

Şi-atunci am stins soarele cu răsuflarea

Dar eram podul peste stele

Pe care ai trecut încercând s-atingi Luna.

Ţi-ai uitat zâmbetul, îngerule,

Pe chipul meu palid cu priviri neuniforme,

Mi-e inima o cutie încuiată cu lacăt

În care ţi-ai uitat iubirea,

Cu cheile aruncate.