24 September 2010

Ce s-a mai întâmplat

Atunci, sufletul meu s-a ascuns după un cuvânt
Şi şi-a lăsat aripile să crească,
Să crească din infinit spre infinime.
-Cuvintele nerostite, necuvintele,-
Mi-au măsurat firea nebună,
Necârmuită pe oceanele adolescenţei.

Atunci, toamna era mai frumoasă,
Frunzele uitaseră să cadă,
Soarele uitase să apună.
Clipa rămânea cea dintâi, ziua,
Începea şi se termina cu noi.

Atunci, iubirea mea s-a mascat într-un sunet,
Atunci, poeme, glasuri şi strigări,
S-au preschimbat în ceea ce unii numesc viaţă,
Ceea ce eu numesc început de cântec, acord de chitară.
Sufletul meu şi-a dăltuit înfăţişarea,
Gândul s-a colorat în bleu, spre alb.

Atunci, vocale se spărgeau de cer, şi noi iubeam,
Raze cădeau între două ridicări de sprâncene,
Şi număram ploile din doi în doi,
Desenam nopţile punctat, prin praf de stele,
Poezia mea era viaţă, dăruirea ta era cer.
Iubirea, fericirea se năşteau, când eu descopeream
Ce înseamnă speranţa, visul, trăirea.

Eul meu se contopea cu o bucată
Din tine, tu, deveneai eu,
Şi îmbrăcate în surâsuri aurii,
Ne îmbrăţişam între suflete. Iubeam.
Să ştii,
Atunci ploua cu poem peste fluturi.

Peste noi.

Lorelei.

N-ai să ştii niciodată cât sunt de fericită.

5 comments:

Tora ! Tora ! Tora ! said...

Respirând praf de stele,cât de ușor îți cântă sufletul!

elena marin-alexe said...

Imi place cum scrii poezie! As vrea sa te invit pe Amprente Literare!

eram clopotel said...

ruga izvoraste tacuta din muguri de fluturi ce se nasc pe pamant in simplu cuvant ....

ღAzucenaღ said...

Fericirea nu se poate exprima in cuvinte ,ci doar in sentimente.

Sab said...

bai cat de frumos scrii >:D<