6 September 2010

Suflețelul meu vechi...


S-au țesut două lumi înspre pământ...
Cerul violet de iubirea noastră galbenă.
S-au țesut deasupra ochilor tăi bizari,
Deasupra căpruiului meu infinit,
Deasupra tâmplelor noastre dezvelite.

M-ai prins de mână în gând
Te-am prins de mână în vis,
Mi-ai atins inima, ți-am atins inima,
Într-o speranță care a luat forma chipului nostru.

Ne-am strâns într-un zâmbet,
Într-un strop de fericire amară, neuniformă,
Ne-am strâns și am rămas agățate o clipă de cer
Și am alunecat pe un fir de amintire.

Am văzut ”abstractul” din ochii tăi
Ai văzut ”absurdul” din ochii mei...
Am văzut prietenia dintre sufletele noastre
Am zâmbit și atât. Am tăcut, am sperat,
Și-n gândul nostru ne-am prins sfios de mână...

Suflețelului meu vechi și zâmbitor,
Lorelei.

5 comments:

Iulia said...

:x
super:X

Anilei said...

sufletelul tau vechi si zambitor:)

Monica said...

copileeeee:X:X:X:X

Bogdan said...

teribil :) as comenta indelung...insa acum sunt fizic obosit... spirtul insa exulta... am sa revin :)

Ana Gabriela said...

si cand ne-am strans mainile, doua inimi au batut ca una in acelasi timp...

frumos...m-ai inspirat!