Gând abstract.

Azi nu am curajul să mai spun cuvinte...

Nu mai am glasuri de împărţit în îngeri, nu mai am necuvinte de aruncat peste mări şi ceruri.

Astăzi, te caut cu disperare în amintiri, să te ştiu aşa cum erai...
Te găsesc prin cărţi de comentarii, prin analize literare, prin gânduri împrăştiate.

Ca o nefiinţă, divinul îşi înalţă aripi în trupul tău, sperând oripilant să te găsească rătăcită prin labirintul din visurile mele.

Te-am întrebat... de unde mă găsesc îngerii ascunsă după noapte? Cuvintele mele, miros neconformist a Chanel Allure...Tu cauţi ca o Afrodită iubirea care se ascunde sub rândurile poemelor mele. Şi cauţi, cauţi, cauţi continuu. Şi-apoi, ne luăm zborul! Tu...înspre aceeaşi bancă în care acum stă un înger rătăcit, care visează, în timpul orelor de curs, la lumea lui...de dincolo de curcubeu, de dincolo de picăturile de ploaie care curg peste noi. Eu, spre lumi noi...cu aripile mele nedesenate, cu artificiile mele din cutii împrăştiate cu dorinţe. Le-am uitat...

Am în suflet o armonie oscilantă între etern şi iubire, între un comentariu aiurit şi un poem nebun.

Expresia mea poetică mi s-a exprimat în gânduri.

Dar azi, poetic, îngeresc, sufleteşte, cum vrei tu... îmi stăpânesc iubirea într-o inimă în care fericirea e nefiinţă...

Şi te iubesc atât de mult...încât nu mi-ar ajunge nici un infinit şi o zi să ajung până acolo unde se urcă dragostea mea!...

Lorelei.

( Şi apoi am te-am întrebat...există, oare, vreo lume în care fericirea e nefiinţă? În care nu există timp, doar acela care se măsoară în necuvinte?...)