Suflețelul meu vechi...

S-au țesut două lumi înspre pământ...

Cerul violet de iubirea noastră galbenă.

S-au țesut deasupra ochilor tăi bizari,

Deasupra căpruiului meu infinit,

Deasupra tâmplelor noastre dezvelite.

M-ai prins de mână în gând

Te-am prins de mână în vis,

Mi-ai atins inima, ți-am atins inima,

Într-o speranță care a luat forma chipului nostru.

Ne-am strâns într-un zâmbet,

Într-un strop de fericire amară, neuniformă,

Ne-am strâns și am rămas agățate o clipă de cer

Și am alunecat pe un fir de amintire.

Am văzut ”abstractul” din ochii tăi

Ai văzut ”absurdul” din ochii mei...

Am văzut prietenia dintre sufletele noastre

Am zâmbit și atât. Am tăcut, am sperat,

Și-n gândul nostru ne-am prins sfios de mână...

Suflețelului meu vechi și zâmbitor,

Lorelei.