Bătând ca un ropot de ploaie,
Într-un suflet care nu încetează ”să fie”,
În alte furtuni, glăsuiește
Inima mea în sunete autumnale.
Îmi rezem fruntea de-atâtea ori sărutată
Între fulgere și tunete,
Și-ascult înăuntrul meu
O picătură ciudată de ploaie.
Nu caut cu inima, cu ochii,
Amintiri în toamne muribunde și reci,
Nu caut fericirea între demoni,
Nici ura între îngeri.
Inima mea, sclavă a sufletului,
Bate încet, neauzită, ca un radio stricat
Pe care nu ai reușit încă să-l repari,
Caută înțelegere.
Lorelei.
3 comments:
Îmi rezem fruntea de-atâtea ori sărutată
Între fulgere și tunete,
Și-ascult înăuntrul meu
O picătură ciudată de ploaie.
Ma regasesc printre cerneri de metafora prinsa in poezia ta Lori!
Îmi rezem fruntea de-atâtea ori sărutată
Între fulgere și tunete,
Și-ascult înăuntrul meu
O picătură ciudată de ploaie.
Ma regasesc cu mare usurinta printre cerneri de metafora ale poemului tau.Imi place mult Lori draga !
O zi cu pace si binecuvantare sa ai!
De multe ori ploaia se napusteste asupra sufletului nostru si uitam ca doar cu ajutorul razelor de soare isi poate face loc printre inecaciosii nori caldura aerului si ploaia se va usca iar zambetul ne va reveni.Foarte frumos ai scris ,felicitari.
Post a Comment